ION ILIESCU, primele trei minute din interviul controversat. AUDIO

AUDIO Ion Iliescu, primele trei minute din interviul pentru Le Figaro: ”PSD trece printr-o perioadă destul de complicată, destul de dificilă, destul de confuză”
ARTICOLE • 18 DECEMBRIE 2018 • REDACȚIA
Fostul președinte Ion Iliescu a spus într-un interviu pentru Le Figaro că ”PSD trece printr-o perioadă destul de complicată, destul de dificilă, destul de confuză. E o slăbiciune și e păcat, pentru că PSD e principalul partid, cel mai puternic, partidul care are mari legături cu populația”.

G4Media.ro vă prezintă înregistrarea primelor trei minute din interviul de peste o oră acordat de Ion Iliescu publicației Le Figaro în data de 7 noiembrie. Fragmentul a fost pus la dispoziția G4Media.ro de Paul Cozighian, ziaristul român care a realizat interviul împreună cu Thierry Portes, șeful departamentului Internațional la Le Figaro.

 

În înregistrarea audio se aude cum Ion Iliescu vorbește despre situația din PSD, iar la un moment dat este auzit și Gelu Voican Voiculescu, despre care Paul Cozighian a spus că a fost facilitatorul interviului.

 

În acest fragment de trei minute nu sunt prezente declarațiile lui Ion Iliescu citate de Le Figaro în articolul publicat marți, declarații potrivit cărora ” ”PSD trăiește cea mai gravă criză politică a sa”, iar ”Problemele juridice ale lui Liviu Dragnea au creat fracturi interne în partid”.

 

De altfel, Iliescu a denunțat un presupus ”război mediatic” după apariția articolului, în timp ce jurnalistul Paul Cozighian a anunțat că interviul a fost înregistrat și va fi făcut public integral marți seară, la Realitatea TV, de la ora 21.00.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed