Jurnaliştii de la Vedomosti acuză Rusal că duce o campanie de intimidare (VIDEO)

Conducerea publicaţiei spune că cei de la Rusal au încercat să-i forţeze pe ziarişti să dezvăluie sursa informaţiilor apărute într-un articol de luna trecută despre situaţia financiară a companiei.

Redactorul şef de la Vedomosti, Elizaveta Osetinskaya, a acuzat compania Rusal şi pe avocaţii săi că îi hărţuiesc reporterii, după ce ziarul a publicat luna trecută un articol despre companie.

„Ameninţările pun presiune asupra jurnaliştilor. Imaginaţi-vă că un jurnalist scrie un articol, iar cineva îi trimite constant mesaje că n-ar trebui să-l publice, că va suporta împreună cu ziarul la care e angajat consecinţele. Aceleaşi mesaje le primeşte şi redactorul şef care conduce ziarul. Aceasta e presiunea despre care vorbesc. Are un caracter moral şi informativ. Nu stă nimeni însă cu o mitralieră la uşa noastră şi nu ne răsuceşte nimeni mâinile”, a precizat redactorul şef al ziarului Vedomosti, Elizaveta Osentiskaya. 

Avocatul celor de la Rusal a declarat că gigantul aluminiului se gândeşte să cheme în instanţă ziarul pentru a identifica sursa informaţiilor din articol, dar a respins acuzaţiile de intimidare. Redactorul şef a declarat însă că avocaţii angajaţi de Rusal au încercat să influenţeze materialele publicate.

„Aş vrea să accentuez faptul că oponenţii noştri nu ne cer să publicăm informaţia corectă sau să descriem poziţia părţilor implicate, ci ne cer să nu publicăm deloc aceste rapoarte. Articolul nostru a fost destul de echilibrat”, a mai precizat aceasta.

Cauza conflictului, potrivit redactorului şef, este importanţa publică a gigantului de la Rusal care deţine toate fabricile de aluminiu din Rusia şi care a primit recent ajutor financiar de la banca de stat Vnesheconombank. În replică avocatul Rusal a declarat că ziariştii nu văd esenţialul acestei dispute: acela că informaţiile confidenţiale n-ar trebui să fie dezvăluite. Potrivit legii ruseşti obligarea jurnaliştilor să-şi dezvăluie sursa se poate face doar printr-un ordin dat de tribunal. Redactorul şef al ziarului a anunţat că va dezvălui sursa secretă a informaţiilor, doar dacă se va emite un astfel de ordin.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea Înregistrării pe site pentru comentarii. De astăzi îţi poţi exprima opiniile în portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed