Laurian Lungu: Băncile vor fi forţate să coboare nivelul dobânzilor din piaţă

Analiştii economici afirmă că demersul BNR era de aşteptat în condiţiile în care economia reală nu poate ieşi din criză fără ajutorul băncilor. Scăderea ratei dobânzii de politică monetară ar trebui să ducă, astfel, la o ieftinire a creditului. Pe de altă parte, ei afirmă că BNR a încercat, prin decizia luată ieri, să mai reducă din presiunea pe moneda naţională, a cărei apreciere vine, în mare parte, ca urmare a speculaţiilor financiare.

„Fenomenul acesta de tranziţie a politicii monetare în economie ia ceva timp şi va mai dura probabil câteva luni. Cu toate acestea, în mod clar băncile vor fi forţate să coboare nivelul dobânzilor in piaţă”, a declarat analistul economic, Laurian Lungu.

Bancherii spun că scăderea dobânzilor depinde de mai mulţi factori, iar o decizie nu poate fi luată pe loc. Vicepreşedintele BRD, Petre Bunescu a declarat că speră ca, în a doua jumătate a anului, să asistăm la deblocarea creditării.

„Această măsură şi descreşterea dobânzilor la leu poate să încurareze, în opinia mea, o posibilă cerere de creditare”, a precizat Petre Bunescu, vicepreşedintele BRD.

Dobânzile la credite au început deja să coboare. Potrivit datelor publicate de Banca Naţională, pe fondul deciziilor luate în ultima vreme de BNR, dobânda la creditele noi în lei a scăzut în decembrie până la o medie de 15,57%, cu aproape jumătate de punct procentual mai mică decât în noiembrie.

Potrivit datelor BNR, volumul creditelor in lei acordate populaţiei a scăzut in ultimul an cu 5,2%, până la 38,81 miliarde de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed