Lefurile din companiile de stat sfidează criza. Vezi ce salarii primesc angajaţii acestora

Unul dintre cele mai mari salarii câştigate în companiile de stat ajunge în buzunarul unui şef de serviciu de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii: aproape 25 de mii de lei pe lună. Venitul său este de aproape cinci ori mai mare decât cel al ministrului Comunicaţiilor.

La Metrorex, cel mai mare salariu a fost câştigat în aprilie tot de un şef de serviciu, care a încasat peste şapte mii de lei. Şi în energie se câştigă foarte bine. La Nuclearelectrica salariul mediu brut se apropie de şapte mii de lei, iar angajaţii de la Transelectrica şi Romgaz au şi ei prevăzute în bugetul pe acest an venituri medii brute de peste patru mii de lei.

Angajaţii de la Administraţia Serviciilor de Trafic Aerian au si ei salarii grase. Potrivit proiectului de buget al instituţiei, fiecare angajat de la Romatsa ar urma să aibă anul acesta un salariu mediu brut de 13.700 de lei, adică peste trei mii de euro. Şi la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă se câştigă destul de bine. Chiar dacă au salarii mai mici decât controlorii de trafic aerian, instructorii de zbor de la Şcoala de Aviaţie au un salariu mediu brut de aproape 4.800 de lei. La Autoritatea Feroviară sau la Autoritatea Rutieră veniturile medii din acest an vor depăşi trei mii de lei.

Salarii la stat

S.N. RADIOCOMUNICAŢII Câştig salarial mediu brut: 4.120 lei
Salariu net maxim: 24.948 lei – şef serviciu
Salariu net ministru: 5.380 lei

sursa: Ministerul Comunicaţiilor

METROREX
Câştig salarial mediu brut: 3.600 lei
Număr angajaţi: 4.187
Salariu net maxim: 7.073 lei – şef serviciu
Salariu net director general: 4.694 lei

sursa: Ministerul Transporturilor

NUCLEARELECTRICA
Câştig salarial mediu brut: 6.838 lei
Număr angajaţi: 2.266

sursa: bugetul companiei

TRANSELECTRICA
Câştig salarial mediu brut: 4.070 lei
Număr angajaţi: 2.195

sursa: bugetul companiei

ROMGAZ
Câştig salarial mediu brut: 4.044 lei
Număr angajaţi: 6.050

sursa: bugetul companiei

CÂŞTIG MEDIU BRUT LUNAR/ANGAJAT

ROMATSA 13.721 lei
Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă 4.793 lei
AFER 3.482 lei
ARR 3.170 lei

sursa: bugetele instituţiilor

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed