Lovitură de teatru: Victor Ponta spune că şi-a dat demisia ”în alb” din PSD

Fostul premier Victor Ponta a anunţat, miercuri, că nu vrea să-l dea nimeni afară din partid şi că îi va trimite şefului PSD, Liviu Dragnea, demisia sa ‘în alb’, urmând ca acesta să decidă, dacă se supără pe el.

‘Dreptul la care ţin foarte mult este acela să-mi spun opinia şi o să-mi spun opinia. Dacă deranjez, am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea, ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid, o să-i trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare, o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură, nu o să tac pentru că nu pot la vârsta asta să mai tac din gură’, a declarat Victor Ponta la Parlament, întrebat dacă demisionează din partid.

El a spus că susţine în continuare Guvernul Grindeanu şi îndeamnă, în continuare, oamenii să voteze cu PSD, aşa cum a făcut şi anul trecut.

‘Nu am nicio conspiraţie în minte şi m-a amuzat când am citit poveştile care îi plac lui Liviu foarte tare. Ultima mea conversaţie telefonică cu domnul Dragnea a fost în decembrie, când m-a sunat să mă întrebe dacă e adevărat că mă văd seara cu Teodorovici, cu Bănicioiu să conspirăm. I-am închis telefonul. M-am filmat, eram la vreo 3.000 km distanţă, pe un teren de golf, şi i-am trimis filmarea. I-am spus: ‘nu te mai lua după toţi nebunii’. Deci, aşa este şi cu conspiraţia de acum. Nu am nicio conspiraţie. Am un singur lucru: vreau să spun ceea ce cred şi, dacă nu am dreptate, mă bucur cel mai tare. Adică, dacă noi o să fim puternici în Europa, nu cum zic eu că nu o să contăm, dacă o să meargă şi o să duduie economia şi o să crească salariile, sunt cel mai fericit că vreau să trăiesc în România’, a declarat Ponta.

Ponta a mai spus că, dacă deranjează pe cineva, va rămâne independent.

‘Sunt nişte lucruri pe care le văd şi pe care le spun cu toată dorinţa de bine. Dacă cineva e deranjat de asta, rămân un independent şi vă rog să nu mă mai băgaţi în seamă, să nu mai daţi ce spun eu. Dacă domnul Dragnea vrea să se folosească de demisia mea, reprezint… Pe mine nu mă deranjează nimic, alţii dacă vor’, a adăugat Victor Ponta.

Întrebat dacă vor pleca alţi colegi din PSD, Ponta a răspuns: ‘Nu. Vreau să rămână toţi în PSD’.AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed