Lucrătorii sexuali din Amsterdam protestează faţă de planul de a muta „cartierul roşu”

0

Lucrătorii sexuali din Amsterdam au protestat faţă de mutarea planificată a celebrului lor ”cartier roşu” într-un ”centru erotic” din afara oraşului, în ceea ce este văzută ca o parte a luptei pentru sufletul oraşului, potrivit The Guardian.

Zeci de persoane, multe purtând măşti pentru a-şi proteja identitatea, au mărşăluit pe străzi spre Primărie, una având un banner pe care scria: ”Dacă nu lucrătorii sexuali sunt de vină, de ce suntem pedepsiţi?”.

Primarul Femke Halsema vrea să scoată din oraş ”cartierul roşu” şi să îl mute în afara acestuia, într-un centru erotic construit special, cu scopul de a elimina imaginea Amsterdamului de ”oraş al păcatelor” şi de a reduce numărul turiştilor şi rata infracţiunilor minore din zonă.

Ea s-a lovit de rezistenţa localnicilor, care nu vor noul centru în apropiere, precum şi de cea a lucrătorilor sexuali care consideră că sunt făcuţi ţapi ispăşitori pentru infractori şi mulţimile care înconjoară vitrinele lor cu lumini neon.

Halsema s-a opus de mult timp ”cartierului roşu”, vechi de secole, cunoscut ca De Wallen, unde lucrătorii sexuali stau în vitrine, aşteptând clienţii.

Consiliul local a rezervat trei posibile spaţii pentru centru erotic, care ar urma să aibă 100 de camere pentru lucrătorii sexuali. Un lucrător sexual, care se identifică drept Lucie, a respins ideea ca ”un mare proiect de îmburghezire”.

Ea a spus: ”Este vorba în principal de a îndepărta mulţimile din De Wallen, dar asta nu este vina lucrătorilor sexuali, aşa că nu văd de ce ar trebui să fim pedepsiţi pentru asta”.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a fost prinsă în această controversă după ce s-a aflat că una dintre posibilele locaţii pentru centrul erotic se află în apropiere de sediul său. EMA şi-a exprimat indignarea, afirmând că acest lucru poate afecta siguranţa celor care lucrează până târziu la birou.

Peste 20.000 de persoane au semnat o petiţie împotriva transferării cabinelor, cerând în schimb un control mai bun al mulţimilor în zonă şi o supraveghere mai mare a Poliţiei, în special noaptea.

Mariska Majoor, o fostă lucrătoare sexuală care acum apără drepturile acestora, a afirmat că protestele faţă de mutarea cartierului se desfăşoară de 16 ani şi că Primăria a tot amânat termenele.

”Autorităţile au avut un plan de a reduce o parte din bordeluri deja din 2007”, a spus ea. ”Atunci era vorba despre lupta împotriva traficului de persoane şi abuzului şi acum este despre lupta împotriva turismului de masă”, a adăugat ea.

Mutarea cartierului roşu este cea mai recentă încercare a Amsterdamului de a-şi modifica imaginea de capitală a petrecerilor. A fost lansată de asemenea o companie de ”stat departe” pentru a descuraja serile de burlaci şi turiştii beţivi, ceea ce a provocat controverse în Marea Britanie, după ce consiliul a afirmat că avea ca ţintă bărbaţii britanici cu vârsta între 18 şi 35 de ani.

Demonstraţiile de joi i-au atras şi pe localnicii din afara oraşului, care s-ar putea trezi că locuiesc lângă noul centru erotic. Cynthia Cournuejouls, în vârstă de 42 de ani, care locuieşte la sud de oraş, a afirmat: ”Nu vrem cel mai mare bordel din Europa în cartierul nostru. Pur şi simplu nu îl vrem. Vrem să rămână aici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.