Marius Budăi a răbufnit: Politicienii licitează cu necazul părinților și al bunicilor

Răbufnire fără precedent din partea ministrului Muncii, Marius Budăi.

Acesta îi acuză politicienii de dreapta că licitează cu necazul părinților și bunicilor noștri, referindu-se la declarațiile privind procentul cu care ar trebui majorate pensiile de anul viitor.

„În acest an, când am fost delegat de președintele partidului, Marcel Ciolacu, să prezint viziunea noastră, a dumneavoastră, a pesediștilor, pentru a veni în sprijinul oamenilor, spuneau că nu se pot majora pensiile cu cel puțin 10% și „demisia Budăi”. Nu? Parcă așa era.

Acum licitează. Acum licitează cu ce? Cu sărăcia oamenilor, cu nevoile părinților și bunicilor noștri, cu necazul părinților și bunicilor noștri. Și parcă ar fi unii din ei, unii sunt în opoziție, alții sunt la putere, parcă ar fi vrut unii să dea mai mult, dar nu vin cu soluții”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ce spune Marcel Ciolacu

„Să spunem foarte clar de ce anume, de ce luăm anumite decizii. Se spune câteodată că eu am anumite probleme, cu anumiți colegi de coaliție. Nu, n-am nicio problemă cu nimeni.

Ei trebuie să dea niște explicații, trebuie să spună de ce au trecut în PNRR că închid termocentrale, că nu le-a cerut nimeni, trebuie să dea explicații”, a continuat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed