Mark Gray: Modificarea din raportul MCV este o clarificare, nu corectarea unei erori

„Am modificat textul în acest mod pentru a evita ambiguităţile. Sunt doi miniştri care au fost efectiv puşi sub urmărire penală, acestea fiind cazuri confirmate”, a afirmat Gray.

 

De asemenea, el a arătat că această modificare pe text a fost făcută în urma unei decizii luate joi în cadrul Colegiului Comisarului, precedată de o analiză a problemei care s-a bazat doar pe argumente interne.

 

„Nu sunt la curent cu o plângere formalizată trimisă Comisiei din partea Guvernului român sau a unor persoane din acesta referitoare la acest subiect”, a specificat purtătorul de cuvânt.

 

Totodată, Gray a arătat că este o procedură normală verificarea textului raportului după adoptarea acestuia, înainte de a fi trimis Parlamentului European şi statelor membre.

 

„Versiunea de pe site-ul Comisiei este cea finală. Cred că aceasta este singura modificare a textului, nu ne aşteptăm să mai apară şi altele. Am mai făcut-o de câteva ori şi în anii trecuţi, nu e prima modificare de acest fel. După ce este adoptat, textul raportului mai este verificat încă o dată pentru a avea o formă finală înainte de a fi trimis statelor membre”, a mai spus Mark Gray.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed