Katalin Barbara Kibedi, fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei, spune că statul român nu îşi mai poate “permite luxul pe care şi l-a permis de decenii întregi”, de a plăti toate procedurile judiciare, fără să ţină cont de soluţiile alternative sistemului judiciar. State puternice din Uniunea Europeană, de exemplu Germania, au impus, potrivit lui Kibedi, medierea ca soluţie primă obligatorie în cazul conflictelor minore, înainte de a se ajunge la instanţă. Rata de succes a fost de peste 90% la sută.

O directivă a Uniunii Europene obligă România să aplice medierea, adică “modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul specializat al unei terţe persoane”. România are legislaţia necesară, dar medierea nu este nici cunoscută, nici promovată ca alternativă de reducere a costurilor.

“Păcat că modificările legislative nu au reuşit să convingă să se adopte amendamentul care aparţine Asociaţiei Mediatorilor din România, adică, dacă judecătorul îndrumă părţile să se prezinte la mediator, acestea să fie obligate să o facă, pentru informare”, spune Kibedi.

În statele dezvoltate, “părţile sunt obligate să se prezinte înapoi la instanţă cu rezultatul medierii. Dacă aceasta a eşuat, se reia procesul, dacă a reuşit, instanţa suspendă pentru trei luni cauza, dând posibilitatea ca în acest termen să se finalizeze procedura de mediere”, adaugă ea.

Medierea poate fi utilizată în conflicte judiciare privind drepturile persoanei, în conflicte de muncă individuale, în cauze comerciale, în cauze care au ca obiect divorţul şi în cauze penale în care legea dispune că părţile se pot împăca, iar ancheta judiciară se pune în mişcare numai la plângerea persoanei prejudiciate. Nu pot fi supuse medierii conflictele colective de muncă, identitatea persoanei şi cauzele penale pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, de exemplu, în cazul unui accident de circulaţie, în cazul unui omor din culpă. Dar, în această din urmă situaţie, potrivit lui Kibedi, “se poate soluţiona latura civilă prin acest acord de voinţă al părţilor, iar judecătorul ia act de asta, cu condiţia ca nimic din ce au convenit părţile să nu contravină legii. Cer numai ca judecătorul să ia act de acest acord de voinţă al părţilor, acesta dobândeşte caracter executoriu indiscutabil, se poate chiar cere executarea silită, dacă nu se respectă plata.”

Justiţia civilizată este cea în care ţi se scrie ora pe citaţie şi este respectată

În ceea ce priveşte efectul medierii asupra magistraţilor, fie judecători sau procurori, Kibedi spune că “principalul avantaj al medierii este că îi degrevează pe magistraţi de cauze”, fiind unul dintre motivele pentru care aceasta ar fi preferabilă judecăţii. Fostul secretar de stat oferă ca exemplu Judecătoria de la Timişoara, unde un judecător are 480 de dosare pe zi.

“În 2006, posturile vacante în magistratură erau de 1.000, iar numărul total de magistraţi activi era 5.000. În aceste condiţii, ar fi fost foarte bine venită o metodă alternativă, să încercăm să soluţionăm cu ajutorul mediatorului, fără instanţă, conflictele”, spune Kibedi. “O justiţie civilizată începe cu o citaţie în care persoana citată ştie la ce oră să se prezinte şi acea oră este respectată”, subliniază ea.

Potrivit lui Kibedi, “diferenţa majoră între justiţie şi mediere este că prima e o bătălie a probelor, câştigată de cel mai abil. E posibil să ai foarte mare dreptate şi să fii neputincios în a dovedi. În mediere este exact opusul. Nu este o bătălie a probelor, nu trebuie să dovedeşti nimic, este o construcţie a intereselor pe care trebuie să le conciliem de aşa manieră încât să găsim soluţia care să convină ambelor părţi” . În ceea ce îi priveşte pe justiţiabili, pe lângă avantajul financiar, aceştia au ocazia să îşi rezolve conflictele mult mai repede prin mediere. În instanţă, un proces durează cel puţin un an. “De exemplu, dacă eu, un cetăţean, am reuşit prin mediere să îmi rezolv un litigiu cu o altă parte, pot să mă întorc la instanţă şi îmi recuperez taxa de timbru, ceea ce înseamnă un avantaj foarte mare, mai ales în litigiile în care taxa de timbru este foarte ridicată. Mai ales că la instanţă nu ai siguranţa că vei câştiga”, a adăugat Kibedi.

Medierea ajută bugetul Justiţiei

Procesele penale sunt cele mai costisitoare pentru statul român şi sunt mulţi ordonatori de credite implicaţi, potrivit lui Kibedi. În cauzele penale, cheltuielile sunt suportate de stat, avem ordonatori de credite distincţi. MAI, care suportă partea de cercetare penală, Ministerul Public suportă partea desfăşurată la Parchete, apoi Ministerul Justiţiei pe partea de instanţă, unde plăteşte onorariul avocaţilor, judecătorilor etc., spune fostul secretar de stat. “Recuperarea banilor cheltuiţi de stat este aproape imposibilă în cele mai mute cazuri. Luxul pe care şi l-a permis statul român de-a lungul atâtor decenii, în a cheltui şi pentru cauze mărunte, trebuie să înceteze”, potrivit lui Kibedi.

“Nu pentru toate furturile de bicicletă trebuie să cheltuim, de la cercetare penală până la recurs, şi ulterior, mai cheltuim şi ţinându-l pe hoţ la închisoare. O mediere care aduce satisfacţie şi victimei şi agresorului, economiseşte, nu ne lasă să cheltuim inutil bani”, subliniază ea. În ceea ce priveşte litigiile civile în care părţile nu plătesc taxă de timbru, statul este, conform lui Kibedi, cel care suportă costurile judiciare.

“Dacă trimit părţile la mediator, statul nu va trebui să plătească nimic. Justiţie înseamnă de la hârtia de citaţie, timbru, toate costurile cu plata clădirii, toate resursele umane şi aşa mai departe. Deşi la noi unii apreciază că taxele de timbru sunt ridicate, ele nu acoperă costul real”.
Nimeni nu ştie cu cât s-ar reduce costurile de funcţionare a Justiţiei la noi în ţară, pentru că “singura situaţie în care instanţele au trimis la mediere într-un număr destul de consistent cauze a fost într-un program comun între MJ şi Ambasada SUA, finanţat din exterior, localizat la Craiova. Procentajul de reuşită a fost de peste 85%, s-a reuşit ca acordul de voinţă să prevaleze judecăţii. Ar fi fost interesant de evaluat cel puţin pe acel lot de cauze, dar nu s-a făcut”, a menţionat Kibedi.

Statul nu cheltuie niciun leu cu mediatorii

Ministerul Justiţiei sau orice altă instituţie a statului român nu are nicio atribuţie în a contribui la formarea sau plata mediatorilor. Cu o singură excepţie: atunci când persoana care se adresează mediatorului are un venit lunar sub 500 de lei. Până acum, nu au existat astfel de cazuri. “Mediatorii sunt remuneraţi în conformitate cu onorariul pe care şi-l fixează de comun acord cu părţile, acestea suportând în mod egal suma”, a precizat Kibedi, care a adăugat că mediatorul “se formează pe buzunarul lui”. Numărul mediatorilor activi din ţara noastră era, în 2007, de numai 432, acum s-a ajuns la 1.000 de mediatori, care ar putea să “facă faţă solicitărilor cetăţenilor”, cu condiţia ca oamenii să ştie că există alternativă la instanţe.

Ca statut profesional, potrivit lui Kibedi, “mediatorul nu are voie să fie părtinitor, nu poate nici măcar să lase impresia că este, şi trebuie să respecte principiul de câştig-câştig. Asta este de fapt diferenţa dintre mediere şi justiţie. În justiţie promovăm principiul “există un învingător şi un învins”, în mediere sunt ambele părţi câştigătoare. Acesta este unul din marile avantaje ale medierii, că soluţia constituie un raport de voinţă al părţilor în care câştigă fifty-fifty”, a conchis Kibedi.