Ministrul Fondurilor Europene a demisionat. Marius Nica nu figura în componența guvernului Dăncilă

Marius Nica a decis să-și înainteze demisia din funcția de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, în care MDRAPFE a semnat contracte de finanțare în valoare totală de peste 4 miliarde euro. În plus, în această perioadă au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 mld. euro (bani europeni) și au fost programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 mld. euro fonduri europene, potrivit

 

 

„Mulțumesc miniștrilor din Guvernul României și reprezentanților Comisiei Europene pentru buna conlucrare, colegilor din minister și colaboratorilor, alături de care am făcut echipă, reușind astfel să obținem pentru România rezultate benefice pe termen lung. Urez succes în implementare beneficiarilor de fonduri europene și încurajez organizațiile să apeleze la acest tip de finanțări. Provocările anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a spus ministrul Nica.

 

 

De altfel, la ședința de Guvern de miercuri condusă de Mihai Fifor ca premier interimar, Nica a fost unul dintre miniștrii care a lipsit. Absent a fost și Felix Stoe, ministrul Transporturilor, care potrivit unor surse guvernamentale și-ar fi luat concediu. Acesta a fost, de asemenea, unul dintre susținătorii lui Tudose și mai mult ca sigur nu va mai avea loc în guvernul Dăncilă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed