Actorul Mircea Diaconu a murit sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după o luptă lungă cu cancerul la colon. Anunțul trist a fost făcut de soția sa, actrița Diana Lupescu. Diaconu urma să împlinească 75 de ani pe 24 decembrie.

Mircea Diaconu, unul dintre cei mai îndrăgiți și respectați actori din România, a lăsat o amprentă de neșters în teatrul și cinematografia românească. Cariera sa a fost marcată de roluri memorabile, atât pe marele ecran, cât și pe scenă, unde a reușit să cucerească publicul prin talentul său și energia debordantă.

Unde pot să-și ia la revedere de la Mircea Diaconu

Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, instituție cu care a avut o legătură strânsă de-a lungul carierei sale. Apropiații, colegii de breaslă și fanii vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu marelui artist.

Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica, în cadrul unui ceremonial intim, alături de familie și cei dragi. Mircea Diaconu va rămâne veșnic în memoria celor care l-au admirat și iubit pentru pasiunea cu care a dedicat întreaga sa viață scenei și cinematografiei românești, scrie News.ro.