Moldovenii ar vrea unirea cu România, dar peste Prut sunt încă mulți rusofili

Potrivit Barometrului Opiniei Publice, din noiembrie 2022, realizat de către CBS Research și Institutul de Politici Publice de la Chișinău, mai puțin de jumătate dintre moldoveni își doresc unirea cu România.

Răspusurile date de către cetățenii Republicii Moldova, la întrebarea „Dacă vi s-ar cere să votați cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, ați vota pentru sau contra?”, au fost următoarele.

► 35 % ar vota pentru unire
►47,4% ar vota împotrivă
►4,3% nu ar participa
►11,9 nu sunt deciși
►1,4% nu răspund

Acest studiu a fost făcut între 29 octombrie și 10 noiembrie 2022, pe un eșantion de 1132 de persoane din 85 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene), eroarea maximă fiind de ±3%.

Ce spunea Maia Sandu despre acest subiect, în luna aprilie

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în aprilie 2022 că
unirea Republicii Moldova cu România va avea loc atunci „când poporul va spune că vrea acest lucru”, precizând că același răspuns este valabil și în cazul aderării țării sale la NATO.

„Asta pe cetățeni trebuie să îi întrebați. Unirea este un lucru pe care îl pot decide cetățenii. Noi suntem o țară democratică și asemenea decizii le iau doar cetățenii într-un mod democratic”, a spus Sandu.

„Acest lucru se poate întâmpla doar cu susținerea poporului. Când poporul va spune că vrea acest lucru, acest lucru se va întâmpla. Atât timp cât poporul nu vrea acest lucru sau nu este o masă critică a oamenilor care să susțină acest deziderat, atunci…”, a adăugat ea, citată de deschide.md.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed