MSF avertizează asupra fondurilor insuficiente alocate tratării tuberculozei multirezistente

‘Dacă nu se iau măsuri de contracarare a MDR-TB, numărul celor afectaţi de această boală va continua să crească şi se va pierde o şansă istorică de a mări numărul persoanelor vindecate’, afirmă MSF într-un comunicat emis cu prilejul Zilei Mondiale de luptă împotriva Tuberculozei, ce va fi marcată pe data de 24 martie.

 

MSF avertizează că în prezent sunt diagnosticate tot mai multe cazuri de tuberculoză rezistentă la medicamente, motiv pentru care trebuie investit în îmbunătăţirea tratamentelor. În ciuda faptului că, după cinci decenii de cercetări, au fost realizate două noi medicamente antituberculoză – bedachilină şi delamanid – ‘este necesar să se continue investigaţiile pentru a determina cea mai eficientă modalitate de a le folosi’, adaugă organizaţia. Aceasta reaminteşte că la nivel global din cinci persoane afectate de această boală, numai una are acces la tratament, astfel că se impune suplimentarea fondurilor dedicate tratării acestei afecţiuni.

 

În aceeaşi zi, directoarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, şi directorul executiv al Fondului mondial al luptei împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei, Mark Dybul, au deplâns la rândul lor fondurile insuficiente alocate combaterii MDR-TB

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed