Noul Renault Mégane Cabriolet va fi disponibil pentru vânzare din această primăvară

Design exterior

Aliura noului Renault Mégane Cabriolet se remarcă printr-un stil sobru elegant şi se distinge printr-un plafon vitrat generos care oferă senzaţia unui cabrio şi atunci când automobilul nu este decapotat. Plafonul vitrat de culoare neagră, cu finisajele crom satinate din jurul parbrizului şi a liniei centurii conferă un touch de înaltă clasă ce reînvie „mitul cabrioletului „. Stopurile de culoare roşu închis îi conferă o luminozitate a parte prin liniile şi stopurilor cu tehnologie LED.

Designul interior exprimă eleganţă şi rafinament atât prin calitatea materialelor şi a finisajelor, cât şi prin armonia tapiţeriei: cărbune închis, bej deschis sau bi-ton cărbune-roşu, pentru modelele echipate cu tapiţerie din piele.

Planşa de bord cu un design inspirat din domeniul aeronauticii este identică cu cea utilizată la modelul berlină. Scaunele prevăzute cu un sistem ranforsat de menţinere laterală şi panourile portierelor sub forma unor „aripi de fluture ” sunt specifice modelului coupé-cabriolet şi contribuie la eleganţa automobilului.

Interior stilat

Plafonul rigid decapotabil din sticlă este propus pentru echiparea în serie. Acesta are o suprafaţă vitrată generoasă de 0,47 m² (cea mai mare din clasa ei). Parbrizul aduce un plus de luminozitate în habitaclu şi conferă o senzaţie de spaţiu şi libertate. Prezintă în egală măsură un excelent nivel de confort acustic şi termic şi un grad ridicat de protecţie împotriva actelor de vandalism. Cinematica acestui plafon retractabil compus din două părţi este asigurată de un mecanism electro-hidraulic complet automat. Prin apăsarea comenzii dedicate, conducătorul automobilului poate decapota plafonul în 21 de secunde.

În poziţia cabriolet, conducătorul automobilului şi pasagerii se bucură de o reală senzaţie de libertate. Accesul la bord este facilitat de distanţa suplimentară de 10 cm a parbrizului faţă de modelul Mégane II Coupé-Cabriolet.

Pentru ca toţi pasagerii să profite de senzaţiile oferite de un cabriolet fără a resimţi niciun inconvenient, Noul Renault Mégane Cabriolet este echipat în serie cu un element protector fix (unic în clasa sa) amplasat la nivelul tetierelor banchetei din spate. Acest dispositiv asigură confortul chiar şi la o viteză de până la 90 km/h în condiţiile ocupării vehicului de patru pasageri. Plasa fixă de protecţie din spatele locurilor din faţă, permite utilizarea vehiculului de către două persoane în condiţii de siguranţă deplină, fără turbulenţe.

Şoferul beneficiază de un post de conducere cu o ergonomie special îngrijită care profită la maxim de soluţiile adoptate de modelele Mégane Berline şi Mégane Coupé printre care se regasesc regruparea comenzilor în jurul volanului şi la nivelul consolei centrale, reglarea scaunului în înălţime cu până la 70 mm şi pe orizontală cu până la 240 mm, sistem de memorare a poziţiei scaunelor din faţă si reglarea volanului în adâncime cu până la 45 mm şi în înălţime cu până la 5°.

Motorizările

În ceea ce priveşte motorizările, Noul Mégane Coupé-Cabriolet dispune de o gamă bogată formată din şapte grupuri motopropulsoare pe benzină şi Diesel.

Gama pe benzină cuprinde:

– Motorul 1.6 16v 110 CP cu o cutie de viteze manuală în şase trepte.
– Motorur TCe 130 CP – Turbo Control Efficiency, cu o cutie de viteze manuală în şase trepte.
– Motorul 2.0 16v 140 CP propune o nouă transmisie variabilă în mod continuu care aduce un plus de confort la volan, prin eliminarea timpilor morţi de acceleraţie la schimbarea treptelor cutiei de viteze.

Gama Diesel cuprinde motoare omologate Euro 5 :

– Motorul dCi 110 FAP disponibil cu o transmisie automată în şase trepte cu ambreiaj dublu EDC – Efficient Dual Clutch – şi o cutie de viteze manuală în şase trepte.
– Motorul dCi 130 FAP cu o cutie de viteze manuală în şase trepte.
– Motorul dCi 160 FAP propus cu o cutie de viteze manuală în şase trepte.

Siguranţa

Noul Renault Mégane Cabriolet este dotat cu mai multe  sisteme de asistenţă:

• ABS cu repartiţie electronică a frânării EBV,
• Asistenţă la Frânarea de Urgenţă,
• ESC cu funcţie de control sub-viraj.

În materie de siguranţă pasivă, noul Renault Mégane Cabriolet adoptă:

• o structură cu deformare programată dezvoltată pentru păstrarea integrităţii habitaclului în caz de răsturnare, prin ranforsări situate în barele parbrizului, părţile laterale ale caroseriei, praguri şi plafon,
• sistem de siguranţă pirotehnic cu declanşare automată în cazul în care senzorii detectează o răsturnare iminentă,
• centuri prentensionate cu limitator de efort,
• airbag-uri frontale adaptate,
• airbag-uri laterale cu cameră dublă cap/torace/bazin,
• airbag-uri de protecţie împotriva fenomenului de scufundare în scaune pentru locurile din faţă,
• senzori de impact lateral,
• tetiere cu sistem de protecţie împotriva şocurilor,
• puncte de fixare pentru sistemul Isofix ce permite instalarea scaunelor speciale pentru copii la locurile din spate.

Noul Mégane Coupé-Cabriolet va fi prezentat publicului larg cu ocazia ediţiei din 2010 a Salonului de la Geneva (4-14 martie). În paralel, modelul va fi expus în showroom-ul Renault de pe Champs-Elysées, în Paris.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed