Parlamentarii au aprobat 5 amendamente cu măsuri fiscale anti-criză

Astfel, unul din amendamente vizează suspendarea aplicării impozitului minim, deputatul PNL argumentând măsura prin noul impozit la care Ministerul Finanţelor Publice (MFP) lucrează în prezent. Dacă amendamentul va trece şi de plenul Parlamentului şi măsura va intra în vigoare, MFP ar trebui să finalizeze şi să pună în aplicare noul impozit forfetar, pentru a evita pierderile la veniturile bugetului de stat.

Propunerea ar putea avea un impact asupra bugetului de circa 1 miliarde de lei, reprezentând astfel 0,2% din produsul intern brut (PIB), au spus reprezentanţii MFP.

Un al doilea amendament aprobat de comisiile reunite de buget-finanţe se referă la continuarea aplicării unui impozit pe venit de 3% în cazul microîntreprinderilor, care ar fi trebuit să plătească începând cu 2010 impozitul pe profit, de 16%.

De asemenea, parlamentarii au aprobat scăderea TVA la tranzacţiile şi construcţiile de locuinţe la 5%, măsură cu impact bugetar de 960 milioane lei, respectiv 0,18% din PIB.

A patra măsură avizată de comisiile reunite vizează eliminarea nedectubilităţii TVA în cazul autovehiculelor şi combustibilului, măsură cu impact bugetar de 500 milioane lei, respectiv 0,09% din PIB.

În acelaşi timp, propunerea lui Daniel Chiţoiu şi a deputatului PSD, Mugurel Surupăceanu, referitoare la scăderea majorării de întârziere la plată de la 0,1% în prezent la 0,5% a fost adoptată de cele două comisii reunite.

Pe de altă parte, ultima propunere a lui Chiţoiu viza acordarea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor datorate pentru plata la termen a obligaţiilor fiscale, însă propunerea a fost respinsă de parlamentari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed