Peste 350.000 ha de păduri retrocedate între 1990-2010 au fost distruse

0
„Sunt 350.000 de hectare de păduri care au trecut din proprietatea statului în sectorul privat, personalul silvic de pază a fost înlăturat, iar suprafeţele au fost distruse”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, Marian Stoicescu.

De asemenea, potrivit lui Marian Stoicescu, alte 500.000 de hectare acoperite cu păduri au fost distruse parţial în acest interval.

„Ministerul Mediului şi Pădurilor ar trebui să se implice în activitatea de împădurire, să realizeze şantiere speciale în toate judeţele şi să invite populaţia locală, unităţile şcolare şi militare să ajute la dezvoltarea fondului forestier, pentru că nu mai aşa putem ajunge să avem 31% din teritoriul ţării împădurit, asa cum ne cere Uniunea Europeană”, a mai spus preşedintele FAP.

Potrivit lui Stoicescu, Ministerul Mediului trebuie să se implice în activităţi de stopare a distrugerii pădurilor, în consolidarea pazei acestora şi în stoparea abuzurilor privind retrocedările de păduri.

„Cele mai afectate de distrugeri sunt terenurile forestiere care au fost retrocedate abuziv, pentru că multe dintre ele sunt solicitate de către persoane care nu au avut niciodată drept de proprietate asupra acelor păduri, însă instanţa le dă aceste terenuri în posesie. Aceşti proprietari vor să valorifice imediat teritoriile primite şi le vând unor societăţi comerciale, care nu fac decât să le distrugă”, a mai spus Stoicescu.

Preşedintele FAP a subliniat importanţa pădurilor prin prezentarea unui studiu, realizat de un grup de lucru al Consiliului Internaţional pentru Ştiinţă, care arată că, la nivel mondial, cele mai importate pierderi umane şi materiale sunt cauzate de inundaţii (33%) şi de secetă (15%), factori care au la bază, printre altele, reducerea suprafeţelor acoperite cu păduri.