Politico: Ultimul om al Americii de la Moscova

Patru decenii după ce William Sullivan era luat ostatic în ambasada Statelor Unite din Teheran, nepotul său și ambasadorul american de la Moscova, John Sullivan, se găsește într-un alt gen de stare de asediu, scrie Politico. Sullivan încearcă să oprească izbucnirea unui război în Ucraina, în timp ce conduce o misiune diplomatică tot mai izolată, redusă numeric din cauza expulzărilor repetate și aflată în mod constant sub supravegherea și presiunea Kremlinului.

John Sullivan de-abia ieșise din perioada adolescenței când unchiul său, William, un ofițer al Serviciilor de Externe al Statelor Unite care a fost și ultimul ambasador american la Teheran, era luat ostatic în ambasada sa în timpul Revoluției Iraniene din 1979.

Dacă istoria se repetă, acest lucru i se datorează și unchiului lui Sullivan care și-a lăsat o amprentă adâncă asupra nepotului său prin faptul că i-a transmis importanța serviciului public și a respectului pentru diplomații americani.

Cine este „ultimul american de la Moscova” – ambasadorul care încearcă să oprească izbucnirea războiului din Ucraina
Când Sullivan și-a asumat rolul de ambasador, Trump își începea ultimul an al președenției sale, iar relațiile dintre Washington și Moscova se aflau deja pe o spirală descendentă. Foto: Profimedia Images

Cu toate că a fost desemnat ca ambasador pe vremea președintelui Donald Trump, Sullivan a rămas fidel acelorași convingeri și a fost de acord să rămână la Moscova la rugămintea lui Joe Biden.

„S-ar putea să nu mai fie la modă, dar eu am fost învățat că trebuie să ai un motiv foarte bun ca să refuzi, cu mustrări mari de conștiință, un președinte american când îți cere serviciile”, a spus Sullivan într-un interviu pentru Politico.

„Iar eu n-am avut nicio scuză, pentru că îmi iubesc munca și îmi place să lucrez cu colegii mei de la Ambasada din Moscova”, a spus Sullivan.

Războiul din Ucraina ar putea fi cel mai mare război terestru din ultimele decenii ale istoriei europene

Sullivan și echipa sa micșorată vor fi cel mai probabil împinși până la limită în zilele următoare. Administrația Biden se așteaptă ca liderul rus Vladimir Putin să invadeze în curând Ucraina după ce a comasat peste 150.000 de trupe de-a lungul graniței cu Ucraina.

Conflictul din estul Ucrainei ar putea fi cel mai mare război terestru din ultimele decenii ale istoriei europene, iar Sullivan joacă un rol critic ca interlocutor la Moscova, chiar și în condițiile în care Kremlinul îi face viața tot mai dificilă pe zi ce trece.

Sullivan este cel pe care Ministerul rus de Externe îl convoacă atunci când dorește să transmită Statelor Unite nemulțumirile Moscovei. Sullivan este persoana pe care media de stat din Rusia îl critică și îi pune sub semnul întrebării expertiza. Tot Sullivan este cel care primește în scris cererile Rusiei pentru a detensiona situația din Ucraina și pentru a se preveni o nouă invazie, după cea din 2014.

Cine este „ultimul american de la Moscova” – ambasadorul care încearcă să oprească izbucnirea războiului din Ucraina
Administrația Biden se așteaptă ca liderul rus Vladimir Putin să invadeze în curând Ucraina, după ce peste 150.000 de trupe rusești au fost comasate la granițele din estul Ucrainei. Foto: Profimedia Images

„Este într-o poziție groaznică”, a spus și specialistul pe tema politicilor Rusiei, Daniel Fried, care a lucrat la rându-i în Serviciile de Externe americane. Sullivan este „înconjurat cu mai multă ostilitate oficială” decât orice alt ambasador american la Moscova încă de pe vremea lui George Kennan, pe care Uniunea Sovietică l-a expulzat în 1952, potrivit lui Fried.

„Firește, pericolul războiului face lucrurile mult mai dificile”, a precizat Fried.

Sullivan, care a servit în trecut ca secretar de stat adjunct în timpul administrației Trump, este un caz rar pe scena politică americană – un moderat care a câștigat respectul întregului spectru politic și al birocrației guvernamentale.

Sullivan a reușit să rămână un oficial respectat cu toate că a avut de îndeplinit niște sarcini incomode, cum ar fi să o informeze pe Marie Iovanovici, diplomat american, de faptul că Trump nu mai dorește ca ea să ocupe poziția de ambasador în Ucraina – doar unul dintr-o serie de incidente care au dus la prima încercare oficială de demitere a fostului președinte și la achitarea sa ulterioară.

„[Sullivan] este un om foarte bun”, a spus Fiona Hill, fost oficial al Consiliului Național de Securitate din administrația Trump. Părerea ei este împărtășită de mulți alți oficiali. „Pentru ruși, este foarte important să aibă pe cineva cu care pot să vorbească”, a spus Hill. „El este un tip pe care îl cunosc. Știu că este un om direct și sincer.”

Ambasada Statelor Unite la Moscova – birouri goale și holuri întunecate

Când Sullivan și-a asumat rolul de ambasador, Trump își începea ultimul an al președenției, iar relațiile dintre Washington și Moscova se aflau deja pe o spirală descendentă, în ciuda eforturilor repetate ale lui Trump de a-i face pe plac lui Putin.

Cele două țări puneau presiune reciprocă pe ambasada celeilalte, ceea ce a rezultat în reduceri și înlocuiri de personal. În ultimii 5 ani, numărul de angajați care lucrează în ambasada SUA a scăzut până la 150 de la 1.200, potrivit lui Sullivan.

Funcții importante ale ambasadei, precum procesarea vizelor de călătorie, au fost suspendate, iar unele instituții din afara Moscovei au fost închise de tot.

„În ziua de azi, holurile și birourile ambasadei sunt tăcute, din păcate”, a scris Sullivan. „Etaje întregi au rămas neocupate – rând după rând de cabine goale și holuri lungi cu birouri întunecate de fiecare parte.”

Cine este „ultimul american de la Moscova” – ambasadorul care încearcă să oprească izbucnirea războiului din Ucraina
„În ziua de azi, holurile și birourile ambasadei sunt tăcute, din păcate”, a scris Sullivan. „Etaje întregi au rămas neocupate”. Foto: Profimedia Images

O lovitură mare pentru ambasadă a venit în 2021, când Rusia a obligat Statele Unite să dea afară sute de angajați ruși. Au existat zvonuri că în decembrie s-a găsit o soluție cu privire la negocierile legate de personalul ambasadei, dar înțelegerea nu pare să rezolve această problemă.

„Principala mea grijă este că infrastructura este foarte veche, iar sisteme importante trebuiesc reparate sau înlocuite și nu putem să obținem vize de la guvernul rus pentru ca personalul calificat să se apuce de lucru”, a scris Sullivan.

Între timp, Rusia s-a plâns cu privire la o decizie a Statelor Unite de a le interzice dreptul de a sta mai mult de trei ani în America mai multor diplomați ruși. Oficialii ruși spun că ambasada lor suferă de pe urma lipsei diplomaților cu experiență, întrucât misiunea diplomatică de la Moscova nu angajează americani.

Sullivan: „Dacă expulzările continuă, va fi foarte dificil ca ambasada să mai funcționeze”

Acum doar câteva zile, al doilea cel mai important oficial al amabsadei americane, Bart Gorman, a fost expulzat – o măsură de retaliere pentru decizia anterioară a americanilor. Oficialii americani spun că, în ciuda măsurilor, ambasada rușilor are mai mulți angajați decât cea americană.

„Dacă expulzările continuă, va fi foarte dificil ca ambasada să funcționeze în siguranță”, a scris Sullivan pentru Politico.

Sullivan lucrează la Moscova fără a se bucura de prezența soției sau a copiilor săi și fără ajutorul avocatului său eminent, Grace Rodriguez. Pandemia de Covid-19 le-a distrus planurile de călătorie, iar tensiunile geopolitice nu ajută, nici ele.

În prima jumătate a anului 2021, Sullivan, la insistențele Moscovei, s-a întors în Statele Unite pentru câteva săptămâni pentru a se consulta cu oficialii administrației Biden.

John Sullivan

În ultimii 5 ani, numărul de angajați care lucrează în ambasada SUA a scăzut de la 1.200 la 150, potrivit lui Sullivan. Foto: Profimedia Images

A fost o expulzare neoficială care a venit după ce Kremlinul și-a rechemat ambasadorul din America, Anatoli Antonov, pentru aproape 3 luni. Ambii reprezentanți s-au întors la posturile lor după ce Biden și Putin au organizat un summit în Geneva în luna iunie a anului trecut.

Diplomații americani au fost hărțuiți în Rusia, cu mai multe ocazii, și au avut de îndurat percheziții nejustificate din partea poliției și agresiuni fizice.

Atât consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, cât și secretarul de stat, Antony Blinken, au avut numai cuvinte de laudă pentru ambasadorul american la Moscova.

Aproape toți președinții americani, când vin la putere, așteaptă demisia personalului administrației precedente în Ziua Inaugurării. Această regulă a fost respectată și în cazul inaugurării lui Biden, cu câteva excepții rare, Sullivan fiind una dintre ele.

„Știam de la bun început că vrem ca Sullivan să rămână la Moscova”, a spus un oficial de top al Departamentului de Stat al SUA. „El este persoana potrivită și nu ne dorim ca acest post să rămână vacant.”

Moneda de schimb a Kremlinului în relația cu Washingtonul

O grijă uriașă a lui Sullivan este, fără îndoială, criza din Ucraina care poate oricând să se transforme într-unul dintre cele mai mari războaie din istoria recentă a Europei. Printre îndatoririle lui Sullivan se numără predarea răspunsurilor scrise ale americanilor la cererile de securitate ale Rusiei legate de NATO și Ucraina.

Unul din principalele motive pentru care situația deplorabilă a personalului ambasadei americane de la Moscova nu a devenit un subiect negativ de știri mai mare a fost tocmai priceperea cu care Sullivan și-a condus, ascultat și protejat echipa, potrivit noului secretar de stat adjunct.

Atenția lui Sullivan este captată și de un subiect care nu primește foarte multă atenție: detenția a doi cetățeni americani în Rusia. Paul Whelan a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru acuzații de spionaj și Trevor Reed a primit 9 ani pentru că ar fi agresat ofițeri ai poliției.

Statele Unite suspectează că Kremlinul îi ține pe cei doi ca monedă de schimb. Hill a spus că Sullivan este hotărât să ajute la eliberarea lui Reed și Whelan. „El ia această problemă foarte, foarte în serios”.

Cine este „ultimul american de la Moscova” – ambasadorul care încearcă să oprească izbucnirea războiului din Ucraina
Atenția lui Sullivan este captată și de un subiect care nu primește foarte multă atenție: detenția a doi cetățeni americani în Rusia, Paul Whelan și Trevor Reed. Foto: Profimedia Images

Sullivan a fost nevoit să gestioneze cu mare grijă activitatea sa sub Trump, atunci când Departamentul de Stat a fost atacat de către președinte și ajutoarele sale care îi vedeau pe diplomați ca făcând parte din așa zisul „stat paralel” („deep state”) de stânga care ar fi fost pregătit să îi saboteze agenda lui Trump.

Sullivan a fost văzut într-o lumină pozitivă de acești diplomați, cu toate că a lucrat pentru doi secretari de stat care erau foarte nepopulari, Rex Tillerson și Mike Pompeo.

Cu toate că a luat măsuri evazive în anumite momente – destul de des pentru a atrage atenția unui senator american care a spus că Sullivan muncește în stilul „nu văd nimic rău, nu vorbesc de rău, nu aud nimic rău” – a fost reconfirmat ca ambasador după venirea la putere a lui Biden. A primit 70 de voturi ‘pentru’ și 22 ‘împotriva’ desemnării sale.

Întrebat cât timp are de gând să stea la Moscova, Sullivan a scris că „voi continua să lucrez [pentru administrația Biden] atâta timp cât sunt mulțumit de munca pe care o fac”.

Sullivan a amintit că majoritatea ambasadorilor trimiși la Moscova ocupă acest post doi sau trei ani, iar el a servit deja doi ani. Nu va fi surprins dacă va trebui să plece la finalul anului următor. „Dar, nu am niciun plan să plec acum și nu am nimic de anunțat azi”, a scris Sullivan.

O familie cu experiență în domeniul diplomației americane

Sullivan a scris că se gândește la unchiul său în fiecare zi. William Sullivan, care a murit în 2013, a servit în Marina americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vasul său, USS Hambleton, a participat la invazia Normandiei.

În cei 32 de ani de muncă în Serviciile de Externe ale SUA, William Sullivan a lucrat și ca ambasador în Laos, acolo unde a orchestrat o campanie secretă de bombardamente, și ca ambasador în Filipine și Iran.

Kissinger Vietnam Peace Talks, St. Nom la Breteche Yvelines, FRA - 13 Jan 1973
Ambasadorul William H. Sullivan și Dr. Henry A. Kissinger, la discuțiile de pace de după războiul din Vietnam. Foto: Profimedia Images

Unchiul lui Sullivan a fost în Iran la finalul anilor ’70 în timp ce țara din Orientul Mijlociu a trecut printr-o revoluție în urma căreia monarhul statului a fost înlăturat și liderii religioși islamiști au venit la putere. De Ziua Îndrăgostiților din 1979, Sullivan și consilierii săi au fost luați ostatici de un grup de iranieni care au luat cu asalt ambasada americană de la Teheran. Criza s-a rezolvat în câteva ore.

Relațiile sale cu Casa Albă, însă, au devenit tot mai proaste, iar câteva luni mai târziu, unchiul lui Sullivan a demisionat. După plecarea sa, în noiembrie 1979, a izbucnit o mult mai lungă criză a ostaticilor în Iran.

„Cariera sa a fost întotdeauna o inspirație pentru mine”, a spus Sullivan despre unchiul său. „Eu sunt un fricos în comparație cu el – el este adevăratul ambasador Sullivan”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed