Ponta, la şedinţa CSM: Cred că ar trebui să fie o Curte de Apel pentru fiecare regiune

Ponta s-a exprimat asupra acestui aspect după ce judecătorul Adrian Bordea a spus că, în opinia lui, CSM ar trebui să aibă „o perspectivă asupra regionalizării”, care ar putea avea efect asupra competenţelor Curţii de Apel.

Premierul a spus că, din punctul său de vedere, ar fi „raţional” să existe o Curte de Apel pentru fiecare regiune.

„Acum sunt 15 (Curţi de Apel în ţară, n.r.), dacă vor fi opt regiuni, să fie opt Curţi de Apel, dacă vor fi 12, să fie 12”, a spus premierul Victor Ponta.

Primul ministru a precizat că nu este ceva ce se întâmplă mâine, „dar se întâmplă la anul şi să fim pregătiţi”.

Premierul a mai declarat că 98 la sută dintre cauze ar trebui să se termine la Curtea de Apel, în condiţiile în care, în prezent, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ajung prea multe dosare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed