Preşedintele ANAF, întrebat dacă instituţia are timp să pună la punct procedurile informatice dacă va fi introdus impozitul progresiv: ANAF se poate adapta la orice schimbare legislativă şi ar avea nevoie de şase luni

Lucian Ovidiu Heiuş a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă ANAF are timp să îşi pregătească infrastructura şi să pună la punct procedurile informatice dacă va fi introdus impozitul progresiv. 

“Eu pot să răspund doar ce prevede Codul Fiscal. Codul Fiscal prevede un lucru foarte clar, orice impozit, orice modificare de taxă ar trebui să fie făcută cu şase luni înainte ca ea să fie aplicată. Dacă respectăm  acest termen, această predictibilitate a modificării unor impozite, eu cred că ANAF-ul se poate adapta la orice schimbare legislativă şi ar avea nevoie de şase luni”, a explicat Lucian Ovidiu Heiuş. 

El a precizat că indiferent dacă angajaţilor ANAF le plac sau nu le plac aceste modificări, întotdeauna trebuie să se descurce.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed