Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă: Chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireaşa de pe tort

Iulian Măntescu a spus că impiegaţii de mişcare ar fi trebuit să-şi primească salariile marţi, dar acest lucru nu s-a întâmplat, colegii de la CFR Marfă primind salariile integral, în timp ce angajaţii de la CFR Călători doar 50 la sută din cât li s-ar fi cuvenit.

 

„Chiar dacă e vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireaşa de pe tort. Sunt multe alte nemulţumiri şi amintesc doar de faptul că s-a tot vorbit de reîntregirea salariilor bugetarilor şi s-au recuperat sume, iar lucrătorilor CFR, deşi li s-au redus veniturile cu vreo 30 la sută, nu au primit nimic înapoi”, a declarat Măntescu.

 

Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă a mai spus că este vorba despre un protest spontan şi că în prezent nu ştie în câte judeţe din ţară lucrătorii de la CFR Infrastructură au refuzat să înceapă programul de muncă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed