Preţurile terenurilor au scăzut cu 50% în şase luni. Află unde

Preţurile terenurilor din jurul Capitalei au înregistrat scăderi de peste 50% de la începutul acestui an până la data de 1 iulie 2010. Astfel, cele mai mai scăderi au fost observate în Chitila, unde la începutul anului se cereau 300 de euro/mp, iar acum preţul s-a redus cu 60%, la 120 euro/mp. O scădere de 56% a fost înregistrată în Măgurele, unde acum preţul unui mp este de 37 euro, iar în Bragadiru, preţurile au scăzut la 58 euro/mp, de la 125 euro (-54%).

Proprietarul unui teren intravilan de 570 mp în Otopeni, situat în apropierea zonei centrale, cere puţin peste 50 de euro/mp. „Oferta este cu atât mai atrăgătoare cu cât preţul mediu cerut pentru terenurile scoase la vânzare în Otopeni este în prezent mai mult decât dublu: 112 euro/mp. De remarcat faptul că preţul mediu actual a scăzut cu 42,85% în primele şase luni ale acestui an”, se arată în analiza imobiliare.ro.

În comuna Pantelimon, preţul terenurilor a scăzut în şase luni de zile cu 20%. Pentru cei care deţin lichidităţi, pe piaţă există mai multe oportunităţi de investiţii, printre care un lot de 20 de parcele cu o suprafaţă totală de 5.000 mp, care face parte dintr-un ansamblu rezidenţial. Preţul cerut de proprietar este de 65 euro/mp.

O scădere de 30% a fost înregistrată şi în comuna Voluntari, unde un proprietar a scos la vânzare un teren de 10.000 mp la preţul de 80 de euro/mp, mult sub preţul mediu care depăşeşte 200 euro/mp. Terenul este situat în imediata apropiere a Bulevardului Pipera, în zona Liziera Residence şi Şcoala Americană.

Braşov
Cea mai mare scădere de preţ în judeţul Braşov a fost înregistrată în Săcele: 36,8% în primul semestru al acestui an. Astfel, preţul mediu cerut în prezent este de 48 euro/mp, dar sunt şi excepţii pentru cei care caută chilipiruri. De exemplu, un proprietar încearcă să vândă un teren intravilan industrial cu o suprafaţă de 6.000 mp la 20 euro/mp.

O reducere de 27% a preţurilor terenurilor a fost observată şi în localitatea Sânpetru, unde acestea au ajuns la 35 euro/mp. În Bran însă, preţul mediu a crescut cu 8,1% în primul semestru al acestui an şi a ajuns la 40 euro/mp. Totuşi, unii proprietari au fost nevoiţi să mai scadă din preţuri. Spre exemplu, dacă la începutul anului un proprietar cerea 42 de euro/mp pentru un teren de 6.874 mp, acum acesta a lasat preţul la jumătate: 21 eurp/mp.

Constanţa
În localităţile din apropierea Constanţei, preţurile terenurilor au înregistrat scăderi cuprinse între 6 şi 24%. Astfel, în localitatea Lazu, după şase luni în care muşteriii nu s-au înghesuit să cumpere terenuri, proprietarii au redus preţurile cu 24,6%, dar se găsesc şi terenuri la preţuri mai mici. Spre exemplu, un lot de 2.000 de mp este scos la vânzare la preţul de 22 euro/mp. Şi în Agigea preţurile au scăzut semnificativ: 14,7%. Astfel, dacă în ianuarie preţul cerut era de 34 euro/mp, acum, a coborât până la 29 euro/mp.

Preţuri de 10 euro/mp se regăsesc în cazul terenurilor cu suprafeţe mai mari, de exemplu un lot de 5.000 mp cu deschidere la DN 38 Constanţa – Negru-Vodă. O scădere mai mică, de 6,3% a fost înregistrată în localitatea Valu lui Traian, în prezent preţul mediu fiind de 30 euro/mp. Aici, se remarcă un anunţ care prezintă un lot de 17.800 mp al cărui preţ este de 5 euro/mp. Terenul se află lângă cartierul nou de vile şi în apropierea unor locuinţe ANL.

Timişoara
La Moşniţa Nouă, din apropierea Timişoarei, preţurile s-au redus cu 44% într-o jumătate de an. Astfel, acum preţul mediu cerut este de 28 euro/mp. Un teren care face parte dintr-un lot de parcele dintr-un cartier rezidenţial este scos la vânzare pentru 20 euro/mp. Şi în localitatea Moşniţa Veche scăderile de preţ sunt semnificative: 24%.

„În Dumbrăviţa, una dintre localităţile din judeţul Timiş care au profitat cel mai mult de pe urma boom-ului segmentului de terenuri de acum doi-trei ani, preţul mediu cerut a scăzut cu 20% în intervalul analizat, ajungând acum la 61 euro/mp. Aici găsim însă locuri de casă cu suprafaţa de 600 mp pentru care se solicită în prezent 33 euro/mp. Terenul se află între vile construite recent, cu toate utilităţile în apropiere şi drumuri amenajate în curs de asfaltare”, potrivit imobiliare.ro.

Preţurile în comuna Giroc s-au redus cu 22% şi a ajuns acum la 27 euro/mp, însă există şi oferte de terenuri al căror preţ este mai mic: 25 de euro/mp pentru un loc de casă pe strada Bârzava cu suprafaţa de 693 mp.

În judeţul Cluj, la fel ca în cazul apartamentelor, şi preţurile terenurilor au crescut uşor în prima parte a anului, de la 70 euro/mp până la 74 euro/mp, creşterea fiind de 5,71%. În Iaşi însă, preţurile terenurilor scoase la vânzare a scăzut în acest an cu 43,9%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed