Producătorul de carton ondulat Vrancart vrea să construiască un parc fotovoltaic de 20 MW, proiect de 96,87 milioane lei fără TVA

”Societatea Vrancart SA informează acţionarii şi investitorii cu privire la semnarea, în data de 27.09.2023, a unui Contract de Finanţare cu Ministerul Energiei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR – Componenta 6. Energie), în vederea dezvoltării Proiectului “Construire Parc Fotovoltaic cu Centrală Electrică, Clădire Post Transformare, Drum Acces, Cabină de Pază şi Utilităţi” în Mun. Adjud, Jud. Vrancea. Valoarea totală a Proiectului este de 96.871.509 lei fără TVA, din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă este de 28.953.720 lei fără TVA”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Proiectul are ca scop final dezvoltarea şi operarea unei facilităţi moderne de producere a energiei verzi, cu o putere instalată estimată de 20 MW, şi reprezintă un demers al societăţii de implementare a strategiei sale de dezvoltare durabilă.

Vrancart are o capitalizare de 199,76 milioane lei. 75,5% din acţiunile companiei sunt deţinute de Lion Capital din Arad, în timp ce Paval Holding deţine 17,16%.

Compania a realizat în primul semestru al anului un profit net de 8,54 milioane lei şi venituri totale de 236,2 milioane lei din 2023.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed