x


  • EUR
    4.6497
    USD
    3.9565
  • 8° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    56%
    Presiune

    34101 hPa
string(7) "externe"

Proteste împotriva Carrefour: Să nu mai vândă produse din carne de câine

Retailerul francez Carrefour a retras produsele din carne de câine din două supermarketuri din China, din cauza protestelor unei organizaţii de protecţie a animalelor, relatează The Guardian.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 15.06.2017, 5:50 | Actualizat: 15.06.2017, 5:50

Organizaţia Animal Asia a anunţat că a cerut Carrefour, care operează peste 200 de magazine în China, să elimine încă din 2012 carnea de câine de pe rafturile magazinelor sale.

 

Compania a promis să facă acest lucru, dar o inspecţie efectuată luna trecută de organizaţie a arătat că două magazine ale Carrefour din oraşul Xuzhou, din estul Chinei, comercializează produse din carne de câine.

 

Între produse se aflau „carne de câine Fankuai cu gust de broască ţestoasă”, comercializată la un preţ de 136 de yuani (20 dolari) şi pachete de carne de câine uscată, la preţul de 25,6 yuani.

 

„Este un produs local comercializat în două magazine din Xuzhou”, potrivit unui comunicat al Carrefour.

 

Compania a eliminat marţi produsele din magazine.

 

Până la 10 milioane de câini sunt sacrificaţi anual în China, potrivit Humane Society International.

 

Consumul de carne de câine nu este ilegal în China, dar asociaţiile de protecţie a animalelor au încercat să oprească vânzarea acesteia la un controversat festival anual din oraşul Yulin, din sud-vestul Chinei.

 

„Puţini oameni din China se aşteaptă ca un supermarket să vândă produse din carne de câine. Consumul de carne de câine şi de pisică este o activitate minoră, considerată depăşită de tineri şi clasa de mijloc”, a declarat directorul Animal Asia pentru bunăstarea pisicilor şi câinilor, Irene Feng.

 

Sursa: News.ro