Psihoterapia este la fel de eficientă ca şi medicaţia în tratarea depresiilor

O echipă de cercetători coordonată de Dr. Jürgen Barth de la Universitatea din Berna (Elveţia) a ajuns la concluzia că pacienţii care suferă de depresii ar trebui să abordeze subiectul diferitelor forme de psihoterapie cu medicul lor curant pentru a identifica acea metodă de tratament care dă cele mai bune rezultate pentru fiecare caz în parte.

Echipa de cercetători a examinat 198 de studii în domeniu, realizate pe un număr de peste 15.000 de pacienţi care primeau una dintre cele şapte tipuri de psihoterapie: psihoterapie interpersonală, activare comportamentală, terapie comportamental cognitivă, terapie prin rezolvarea problemelor, terapie psihodinamică, dezvoltare a abilităţilor sociale şi respectiv consiliere de susţinere.

Cercetătorii au comparat rezultatele obţinute prin aceste terapii cu rezultatele unui grup de pacienţi de control care urmau tratamente pe bază de medicamente antidepresive. Concluzia a fost că toate cele şapte tipuri de psihoterapie au avut rezultate bune în ceea ce priveşte reducerea simptomelor depresiei, comparabile cu cele înregistrate în urma unor tratamente pe bază de medicamente şi că nu există diferenţe semnificative privind eficienţa între diferitele tipuri de psihoterapii.

 

De asemenea, conform acestora, psihoterapiile sunt le fel de benefice pentru toate categoriile de persoane care suferă de depresie, de la cei mai tineri pacienţi la cei mai în vârstă şi chiar şi în cazul sindromului depresiv postnatal.

 

Acest studiu a fost prezentat pe larg în ultimul număr al revistei PLOS Medicine.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed