RAREȘ BOGDAN a anunțat taifunul liberal: „Veți vedea o rafală întreagă”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că, în perioada următoare, va fi o rafală întreagă de asumări și ordonanțe de urgență. Totodată, el a dat asigurări că Ludovic Orban este alegerea liberalilor pentru funcţia de premier, într-un moment istoric pentru PNL: „Orice altceva sunt speculații. Nici Raluca Turcan, nici Dan Motreanu, nici Robert Sighartău, nici Rareș Bogdan, nu sunt discutate”.

 

„Cred că nu este o soluție dorită demisia premierului. Eu nu-mi doresc ajungerea la anticipate prin demisia premierului, pentru că mi-e foarte greu să explic public acest demers absolut constituțional de a ajunge la alegeri anticipate decât moțiunea de cenzură.

 

Moțiunea de cenzură e mult mai fair și mai simplu de explicat. Noi pregătim un calendar pe care o să-l anunțe premierul Ludovic Orban. Nu e doar o declarație. Atât premierul, cât și președintele își doresc anticipate.

 

Noi avem câteva promisiuni în 2019 de la care nu ne abatem: desființarea secției speciale, două tururi, pensii speciale și o mulțime de alte măsuri. În total sunt vreo 22. Nu ne abatem de la niciuna”, a spus el într-un interviu pentru G4Media.ro.

 

Întrebat dacă Guvernul își va asuma răspunderea pentru toate aceste proiecte, Rareș Bogdan a replicat că se vor folosi toate mijloacele constituționale, atât ordonanțe de urgență, cât și asumări: „Veți vedea o rafală întreagă, veți vedea că intrăm într-o luptă totală. Guvernul e sub asediu de fake news. PSD are instituții media puternice care torpilează PNL și Guvernul României cu știri false”.

 

Referitor la o posibilă candidatură la Primăria Capitalei din partea PNL, prim-vicepreşedintele liberalilor a negat această variantă, dar a lăsat deschisă calea unei numiri într-o funcţie importantă guvernamentală, fără să precizeze care ar fi aceea: „Nu, nu. Am spus-o și o repet. Să nu mă mai bage în sondaje, pentru că își folosesc hârtia aiurea și le dau erori. Am ieșit, cu 26, 28%. Le mulțumesc bucureștenilor. Drumul meu politic este altul. PNL va avea candidat propriu, care să o bată pe Gabriela Firea”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed