RCS&RDS a fost amendată cu 300.000 lei pentru neinformarea abonaţilor cu privire la o nouă taxă

„ANCOM a amendat RCS & RDS cu 300.000 de lei pentru că nu şi-a notificat abonaţii în mod individual cu privire la introducerea, pentru serviciul de telefonie fixă, a unei taxe de mentenanţă, în valoare de 5 lei şi pentru că nu a modificat contractul-cadru, astfel încât să fie asigurat dreptul abonaţilor de a fi informaţi în mod individual cu privire la modificările contractuale. Dacă până la data de 29 octombrie 2010, RCS & RDS nu-şi va notifica clienţii cu privire la introducerea acestei taxe, cu menţiunea expresă în cuprinsul notificării că utilizatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul în termen de 30 de zile de la primirea notificării, fără plata niciunei despăgubiri şi nu-şi va modifica contractul-cadru până la data de 19 septembrie 2010, va plăti amendă pentru fiecare zi de întârziere”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, cu ocazia Reuniunii Regionale de la Cluj.

Potrivit ANCOM, din momentul primirii notificării din partea RCS & RDS, utilizatorii finali abonaţi ai companiei vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a alege între renunţarea la contractul încheiat cu furnizorul, fără a plăti nicio despăgubire sau rămânerea în contract. RCS & RDS are obligaţia de a restitui integral utilizatorilor care, ulterior primirii notificării, doresc să denunţe unilateral contractul, sumele corespunzătoare taxei de mentenanţă percepute de RCS & RDS în perioada scursă între data introducerii taxei şi data rezilierii contractului. Termenul maxim de restituire este de cel mult 30 de zile de la data rezilierii contractului.

Măsurile aplicate de ANCOM au fost luate în urma primirii unei serii de sesizări de la utilizatorii finali prin care aceştia reclamau introducerea, începând cu luna iunie 2010, a noului tarif, în condiţiile în care acesta nu se regăsea în contractele încheiate cu RCS & RDS.
„ANCOM a analizat documentele transmise de petenţi din care reieşea că, într-adevăr, acest tarif nu este menţionat în cuprinsul contractelor încheiate cu RCS & RDS, ci doar în facturile emise petenţilor. ANCOM a constatat că furnizorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi notifica clienţii cu privire la acest lucru prin mijloace care să asigure informarea fiecărui utilizator în parte (servicii poştale, fax, e-mail, SMS etc.). ANCOM consideră că utilizarea în mod exclusiv a unor modalităţi de informare cu caracter general, public (de exemplu, pagina de internet a furnizorului sau canalul TV propriu) nu este de natură să asigure informarea corespunzătoare a tuturor utilizatorilor cu privire la modificarea tarifelor agreate la semnarea contractului”, mai spun reprezenzanţii ANCOM.

Astfel, în data de 28 iunie 2010, ANCOM a transmis RCS & RDS o notificare privind intenţia aplicării sancţiunii, solicitând ca, în termen de 45 de zile, compania să-şi notifice toţi abonaţii cu privire la introducerea noului tarif, cu menţiunea că utilizatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul fără plata de penalităţi, precum  şi să modifice contractul-cadru, astfel încât să fie transpuse corespunzător prevederile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 304/2003. În data de 25 august 2010, ANCOM a efectuat un control la RCS & RDS în urma căruia a constatat că furnizorul nu a pus în practică măsurile solicitate de ANCOM prin notificare şi a decis aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed