AcasăPoliticRetrasarea granițelor Ucrainei, subiect de dezbatere la Antena 3. Invitații au...

Retrasarea granițelor Ucrainei, subiect de dezbatere la Antena 3. Invitații au spus că Andrei Marga a fost criticat prea dur

Retrasarea granițelor Ucrainei a fost subiect de dezbatere în prime time, la Antena 3, duminică seară. Invitații emisiunii moderate de Adrian Ursu i-au luat apărarea lui Andrei Marga, care a spus că Ucraina are ”frontiere nefirești” și trebuie să cedeze teritorii inclusiv României, iar invitații au discutat și în jurul conflictului din Ucraina, dar și în jurul posibilității de a face concesii față de Rusia.

Invitații Antena 3 au fost Norica Nicolai, fost europarlamentar ALDE, fostul europarlamentar Mircea Diaconu, Răzvan Pantelimon, lector universitar la Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea ”Ovidius” Constanța, și jurnalistul Bogdan Ficeac. În emisiune s-a pus în dezbatere retrasarea granițelor țării invadate de Rusia, dar și faptul că o parte din Bucovina este astăzi parte a Ucrainei.

Diaconu, Nicolai și Ficeac i-au luat apărarea fostului ministru în Guvernul Ponta, Andrei Marga, spunând că acesta a fost criticat prea dur și că are dreptul la opinie. Marga a spus recent că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, afirmație care a stârnit revoltă în spațiul public, iar ministerul de Externe s-a delimitat ferm de spusele lui Marga. În susținerea lui Marga, Diaconu a încercat să reproducă definiția democrației așa cum era văzută de Ion Rațiu (”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“, n.red.).

Pantelimon, comentând protestele care au loc în aceste zile în mai multe capitale europene, a declarat că mesajele publice precum cele ale lui Andrei Marga, prin care se vor cere concesii față de Rusia, se vor înmulți.

Andrei Marga, fost ministru de Externe şi al Educaţiei şi fost rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, a declarat în timpul unei conferinţe desfăşurate vineri la Alba Iulia, că Ucraina se află în ”frontiere nefireşti” şi trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei şi României.

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat public în urma declarațiilor lui Andrei Marga spunând că declaraţiile făcute în spaţiul public cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi efectele acestuia ”sunt inacceptabile”. De asemenea, MAE a respins ferm poziţionarea lui Andrei Marga, care preia, încurajează şi propagă narativele maligne emise de Rusia.

  • „Aceste declaraţii sunt în flagrantă contradicţie cu poziţia oficială a României faţă de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi cu principiile fundamentale de drept internaţional care guvernează relaţiile internaţionale în prezent”, arată comunicatul de presă al Ministerului de Externe.

Și ambasada Ucrainei la București a reacționat public spunând că declarațiile sunt inacceptabile:

  • ”Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent. Asemenea declarații sunt inacceptabile în nicio circumstanță. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina își apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe”, arată ambasada într-un comunicat.

Declaraţiile lui Marga au fost preluate şi de presa ucraineană, care aminteşte de statutul acestuia de fost informator al securităţii şi menţionează în cheie ironică statutul acestui de diplomat şi politolog. Duminică, Marga a revenit cu un drept la replică, reluând afirmaţiile şi subliniind că acestea „corespund adevărului istoric”.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.