Rugăciunea făcătoare de minuni de Înălţarea Sfintei Cruci

În această zi sfântă, 14 septembrie, sunt sărbătorite două evenimente de mare importanță pentru poporul creștin.

În primul rând, descoperirea crucii pe care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit și înălțarea acesteia în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 334.

Cel de-al doilea eveniment important este aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629 și depunerea ei cu mare cinste pe biserica Sfântului Mormânt.

De sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, creştinii pot rosti această rugăciune puternică, despre care se spune că ţine la distanţă orice boală.

„Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmații Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născatoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin!”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed