Rupert Murdoch şi emiratul Abu Dhabi vor să achiziţioneze Financial Times

Discuţiile sunt în curs de peste o lună între compania britanică Pearson, actualul proprietar al grupului Financial Times, şi s-ar putea încheia săptămâna viitoare, susţine The Edge Review, o revistă regională politică şi economică în general bine informată.

 

Citând, fără a le nominaliza, surse apropiate de dosar, revista menţionează că Murdoch şi Abu Dhabi Media Group, o societate publică, intenţionează să cumpere împreună grupul Financial Times, ce include cotidianul economic eponim, dar şi 50% din revista The Economist şi alte servicii de informaţii financiare.

 

Abu Dhabi Media Group ar urma să controleze circa 75% din noua entitate, iar Murdoch restul. Magnatul ar avea intenţia să cumpere 25% suplimentare, potrivit unui responsabil citat de The Edge Review.

 

Grupul lui Rupert Murdoch, News Corp, deţine, printre altele, Wall Street Journal şi New York Post, precum şi postul de televiziune american Fox şi studiourile 20th Century Fox. Vineri, odată cu închiderea Bursei de la New York, grupul se va împărţi în două – News Corp va reuni jurnalele, în timp ce o nouă entitate denumită ’21st Century Fox’ va reuni studiourile şi televiziunile.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed