Sectorul SIF de la Bursă câştiga 2% la mijlocul zilei, dar rulajele erau modeste

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 0,41%, până la 4.709,86 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,83%, până la 2.737,18 puncte.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga cel mai mult – 2,05% – până la 24.375,75 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, urca cu 0,55%, ajungând la 9.728,11 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, înregistra un avans de 1,09%, până la 467 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, urca cu 0,36%, până la 598,29 puncte.

De asemenea, bursele europene au început anul 2010 cu o notă optimistă, principalii indici având creşteri de până la 1%, în jurul orei 13. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate la bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,59%, până la 5.445 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,74%, până la 6.002 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, câştiga 1%, până la 3.976 puncte.

Pe piaţa de la Bucureşti, acţiunile SIF erau cele mai căutate, având primele rulaje la mijlocul şedinţei. Astfel, schimburile cu acţiuni SIF Moldova (SIF2) însumau 832.840 lei, iar titlurile câştigau 1,75%, la 1,16 lei, în vreme ce acţiunile SIF Oltenia (SIF5) se scumpeau cu 1,57%, la 1,29 lei, pe suportul unui rulaj de 786.990 lei.

În sectorul bancar, acţiunile Banca Transilvania (TLV) stagnau la cotaţiile de 2,13 lei, pe un rulaj de numai 317.815 lei, iar titlurile BRD SocGen (BRD) se apreciau cu 1,54%, la cursul de 13,20 lei, valoarea tranzacţionată până la ora 13 fiind de 232.065 lei.

O evoluţie bună o aveau şi titlurile Condmag (COMI), cu un avans de 4,41%, până la cotaţia de 0,71 lei, iar lichiditatea se ridica la 397.055 lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed