Şi a fost 11 septembrie 2001

0

Nu era un accident, nu era un episod izolat. America era atacată. Clădirile înalte, muzeele, sediul ONU – toate au fost evacuate. Au fost închise aeroporturile din New York, apoi cele din Washington şi din toată ţara. Era prima dată în istoria Americii când toate decolările au fost interzise. Între timp, un avion s-a ciocnit de Pentagon, iar un altul a fost doborât de pasageri, pentru că se credea că teroriştii care îl deturnaseră ţinteau Casa Albă sau Capitoliul. 11 septembrie 2001 a fost cea mai sângeroasă zi de pe teritoriul american, după Războiul Civil. 2.976 de persoane şi 19 terorişti sinucigaşi şi-au pierdut viaţa în acea zi. Ameninţarea terorismului a dus la schimbări majore în vieţile americanilor: legislaţia a fost schimbată, astfel încât autorităţile să aibă mai mult acces la detalii din viaţa privată a cetăţenilor. Sute de mii de familii au fost separate din cauza războaielor din Afganistan şi Irak. Peste 30% dintre americani spun că atentatele din 11 septembrie reprezintă cel mai memorabil eveniment din existenţa lor, pentru că le-a schimbat stilul de viaţă.

Economia a avut şi ea de suferit: pieţele de capital, care abia îşi reveneau după criza dotcom, s-au prăbuşit. De altfel, bursa a fost închisă câteva zile, iar 25.000 de oameni au fost mutaţi temporar din inima financiară a Americii. Atacurile au fost un dezastru pentru industria aeronautică a SUA. Piaţa a scăzut masiv, pentru că oamenii se temeau să zboare cu avionul, iar unele companii aeriene au ajuns în pragul falimentului.

Impactul a fost major şi asupra relaţiilor internaţionale – de la războiul din Afganistan, declanşat pentru prinderea vinovaţilor, adică reţeaua Al Qaida, condusă de Osama bin Laden, până la tensiuni în relaţiile Statelor Unite cu ţări europene importante, mai ales Franţa şi Germania, pe tema războiului din Irak.


Operaţiunea “Libertate pentru Irak”

Primele bombe au căzut asupra Bagdadului la 20 martie 2003. Era începutul războiului declanşat de Statele Unite împotriva Irakului, prin operaţiunea “Libertate pentru Irak”.

Administraţia condusă de George W. Bush a inclus Irakul în “axa răului”, alături de Iran şi Coreea de Nord, şi a decis înlăturarea lui Saddam Hussein de la putere, pe baza suspiciunilor că ţara deţine arme de distrugere în masă. Astfel de arme nu au fost însă găsite, chiar dacă o echipă de inspectori, condusă de reprezentantul ONU Hans Blix, nu a găsit nicio dovadă privind existenţa acestor arme, deşi au fost făcute peste 700 de inspecţii. Fostul premier britanic Tony Blair a recunoscut, într-un interviu pentru BBC, că ar fi susţinut invadarea Irakului chiar şi în absenţa armelor căutate de echipele ONU.

“Noţiunea” de Saddam Hussein ca ameninţare la adresa regiunii a fost cea care a cântărit cel mai mult în balanţă atunci când a luat decizia de a implica Marea Britanie în invadarea Irakului, în 2003, spune Blair. Alte ţări, precum Germania şi Franţa, nu s-au lăsat convinse de aceste argumente şi s-au pronunţat împotriva războiului. În schimb, statele din centrul şi estul Europei au preferat să sprijine coaliţia condusă de Statele Unite, fie trimiţând trupe sau personal auxiliar, fie doar la nivel declarativ.

Posibilitatea atacării Irakului a învrăjbit “vechea” şi “noua” Europă, făcându-l pe fostul preşedinte francez Jacques Chirac să spună că ţările central şi est-europene “au pierdut o ocazie bună de a tăcea” atunci când şi-au declarat susţinerea pentru război.

Regimul lui Saddam Hussein a căzut la 9 aprilie 2003. Liderul irakian, care deţinuse puterea timp de 24 de ani, a reuşit să fugă. O autorita­te provizorie a fost formată, pentru a ajuta la tranziţia Irakului. Astăzi, ţara are autorităţi naţionale proprii, dar prezenţa trupelor străine este încă necesară, având în vedere numeroasele atentate comise în Irak, spun oficialii americani. Saddam Hussein a fost prins la 13 decembrie. Se ascundea la o fermă din apropierea oraşului Tikrit. A fost condamnat la moarte pentru crime împotriva umanităţii şi executat în decembrie 2006.