Sindicatele din educaţie au anunţat că ar putea intra în grevă generală pe 16 noiembrie

Posibilul eşec al moţiunii de cenzură va însemna că legea salarizării unitare va intra în vigoare mai repede, spun sindicaliştii. Iar guvernul nu va ezita să le taie salariile. În aceste condiţii, sindicatele din învăţământ au anunţat că ar putea intra în grevă generală pe 16 noiembrie. O decizie este aşteptată astăzi şi de la sindicatele din sistemul sanitar, care discută calendarul protestelor. 

„Noi vom face mâine o propunere pentru o formă de protest, pentru perioada campaniei electorale, undeva pe 16 noiembrie, ca să blocăm tot procesul electoral  Dacă până pe 5 octombrie, sau pe 5 octombrie nu se rezolvă nimic, avem planificat pe 7 octombrie un miting la Bucureşti, cu toate confederaţiile sindicale”, a declarat secretarul general FSLI, Liviu Pop. 

„Pe data de 30 septembrie 2009 vom picheta sediile PD-L şi PSD din Capitală şi din celelalte judeţe [MUSCĂ 47.30] Sunteţi de acord cu intrarea în grevă generală din 16 noiembrie, în cazul în care nu se rezolvă nimic? Da, suntem de acord să intrăm în grevă generală şi de data aceasta să mergem până la capăt”, a completat Radu Bilavu, lider FSLI Timis. 

„În condiţiile în care până la jumătatea lunii oct nu sunt semnale că sit se
redresează în sistemul sanitar, sanitas va lua pe pe cont propriu acţiuni de protest -mergând până la greva generală”, a completat liderul Sanitas, Marius Petcu. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed