Situația Canalului Bâstroe: România nu are nicio dovadă despre intențiile Ucrainei! Poziția Comisiei Europene

Autorităţile române susţin că nu au dovezi în legătură cu presupusele lucrări de adâncire a Canalului Bâstroe pe care le-ar face Ucraina pentru a facilita intrarea navelor cu pescaj mare pe Dunăre, conform Radio Iași.

Disputa asupra acestui subiect s-a reactivat după ce recent ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa că există semnale că în zonă s-ar face astfel de lucrări, ceea ce ar putea avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării.

Ieri, directorul executiv al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Viorica Bâscă, a declarat că adâncirea canalului presupune un proiect de amploare, care ar necesita o procedură de aprobare transfrontalieră.

Viorica Bâscă: În zona respectivă se află nişte utilaje, ce activităţi desfăşoară utilajele respective nu putem preciza foarte clar. Pot desfăşura activităţi de întreţinere, ceea ce nu înseamnă adâncirea canalului, pot desfăşura alte activităţi, dar noi nu am primit nicio solicitare de aprobare a vreunui proiect, pentru că o adâncire de canal ar presupune un proiect de amploare, care ar intra pe o procedură de aprobare, respectiv, de evaluare a impactului transfrontalier în cazul de faţă. Nu putem certifica activitatea în sine pentru o asemenea adâncire.

Comisarul pentru transporturi Adina Vălean a declarat ieri la Timişoara că executivul european nu poate aproba solicitarea Ucrainei de a introduce Braţul Chilia într-un coridor european de transport naval, întrucât celălalt stat riveran, România, nu este de acord.

Ministerul de Externe a reamintit că România nu este de acord cu includerea Braţelor Chilia şi Bâstroe ale Dunării în reţeaua transeuropeană de transport, deoarece este necesar ca proiectul să respecte prevederile de drept internaţional şi mai ales reglementările de protecţie a mediului. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed