Situație alarmantă pentru România. Cum pot dispărea investițiile

„Decizia S&P de revizuire a perspectivei României la negativă, de la stabilă, se va reflecta cel mai probabil în primele de risc cerute de investitori pentru investiţiile în active româneşti. Înrăutăţirea situaţiei deficitelor gemene (deficitul de cont curent mare şi deteriorarea deficitului bugetar), precum şi posibilitatea excluderii României din grupul ţărilor recomandate pentru investiţii de către agenţiile de rating au fost parţial încorporate în primele de risc solicitate României de către investitori, aspect reflectat, de exemplu, în randamentele obligaţiunilor pe termen lung emise de România în euro, net superioare celorlalte ţări din regiune”, se arată în comentariul Departamentului de Cercetare BCR, potrivit Agerpres.

 

„Există totuşi posibilitatea ca, în urma deciziei de astăzi, aceste prime de risc solicitate să crească, ceea ce s-ar traduce în costuri mai mari de finanţare a României pe pieţele externe. Pe piaţa secundară locală, randamentele obligaţiunilor de stat denominate în lei pe termen mediu şi lung au crescut astăzi cu circa 5-6 puncte de bază faţă de nivelurile de închidere înregistrate în sesiunea de tranzacţionare precedentă. De asemenea, înrăutăţirea perspectivei României ar putea duce şi la amânarea sau chiar la renunţarea unor decizii de a investi în ţara noastră, ceea ce înseamnă pierderea de oportunităţi de creştere economică viitoare, precum şi o reducere a potenţialului economiei româneşti”, continuă comunicatul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed