Soviani: Cea mai sigură metodă pentru ca angajații Oltchim să își primească banii

Doar că banii nu au ajuns la salariați. Surpriză? Doar pentru naivi. Ca și în cazul altor bănci, Bancpost are de primit bani de la Oltchim. Un credit nerambursat, care, în condiții de nerambursare, devine scadent. Pentru cei care mizau că acele 2,4 milioane de lei (virate de stat) vor ajunge la salariați, încerc o scurtă explicație: un credit devenit scadent înseamnă că orice ban care ajunge în contul societății de la banca respectivă se duce spre rambursarea creditului. Punct.

 

În acest fel, cele 2,4 milioane de lei virate pentru Oltchim prin Bancpost, au ajunst la bancă. Bancpost ”i-a executat”. Nimic neobișnuit. Ar fi fost aiurea să fi fost altfel. Din punctul meu de vedere, nici nu ar trebui să fie altfel. Sau dacă ar fi altfel, acționarii BANCPOST ar trebui să îl demită în secunda doi pe Președintele băncii și simultan întreg consiliul de administrație. Orice ban virat mai departe înseamnă o șansă mai puțin de a recupera cât mai mult din credit. Cel puțin așa se întâmplă într-o economie funcțională de piață. Citeste mai departe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed