SpaceX construieşte rapid în Texas, dar nu îşi plăteşte facturile la fel de repede

Facturile neplătite nemulţumirile contractorilor, a descoperit Reuters, au determinat multe companii din industria construcţiilor să depună plângeri împotriva proprietăţilor SpaceX, în eforturile de a obţine despăgubiri.

Rezultatul, au declarat mai multe dintre aceste companii, este o reticenţă de a lucra din nou la proiecte legate de SpaceX.

”Dacă ar fi să mă sune astăzi, le-aş spune să se ducă la naiba”, a spus Brian Rozelle, proprietarul Hydroz Energy Services LLC.

Această companie de excavare a fost angajată de SpaceX pentru a curăţa scurgerile pluviale la o instalaţie de lângă Brownsville, oraşul din sudul Texasului unde a avut loc o mare parte din dezvoltarea companiei.

Până la aproximativ două săptămâni după ce Hydroz a depus o cerere de despăgubilre, în iunie anul trecut, – la luni de zile după ce a efectuat lucrarea – SpaceX nu îşi plătise factura de 19.214 de dolari.

”Nu suntem o companie de o sută de milioane de dolari. A fost greu pentru no”, a spus Rozelle.

SpaceX nu a răspuns solicitărilor din partea Reuters de a comenta asupra garanţiilor şi plângerilor subcontractanţilor şi furnizorilor.

Datele din Texas arată că Hydroz este una dintre cele peste două duzini de companii care au depus cel puţin 72 de plângeri, din 2019, împotriva facilităţilor dezvoltate de SpaceX şi contractorii săi.

Combinate, a constatat Reuters, plângerile au soloicitat plăţi în valoare totală de peste 2,5 milioane de dolari.

Reuters nu a putut determina pentru fiecare plângere dacă facturile restante erau datorate de către SpaceX sau de unul dintre contractorii săi care a comandat lucrări sau materiale în numele său.

În orice caz, aceste solicitări sunt un mecanism legal prin care creditorii pot garanta creanţe împotriva SpaceX pentru lucrările efectuate la proprietăţile sale: în conformitate cu legea din Texas, proprietarii de terenuri pot fi făcuţi responsabili pentru orice facturi neplătite legate de construcţia proprietăţilor imobiliare.

Chiar şi cu astfel de prevederi legale, experţii din industria imobiliară şi a construcţiilor spun că colectarea poate fi dificilă, în special pentru companiile mici, fără resursele sau cunoştinţele legale pentru a forţa companiile mai mari să plătească.

Uneori, întreprinderile mici pot, de asemenea, să suporte întârzieri în speranţa că în cele din urmă vor primi mai multe contracte de la o întreprindere mai mare.

”SpaceX este marele bătăuş de pe terenul de joacă”, a spus Carlos Cascos, un contabil şi fost secretar de stat din Texas. Anterior, în calitate de oficial al comitatului Brownsville, Cascos, un republican, a votat pentru aprobarea proiectelor SpaceX.

”Ei scapă cu chestiile astea pentru că oamenii vor să facă afaceri cu ei”.

Musk, unul dintre cei mai bogaţi oameni şi cei mai cunoscuţi antreprenori din lume, a fost acuzat că nu a plătit creditorii înainte.

După achiziţionarea în 2022 a platformei de socializare Twitter, acum cunoscută sub numele de X, s-a confruntat cu un val de procese din partea contractorilor care pretindeau facturi neplătite. Multe au fost plătite de atunci.

Un purtător de cuvânt X nu a răspuns la o solicitare de comentariu.

Pentru SpaceX, cele aproximativ 2,5 milioane de dolari de garanţii sunt mici în comparaţie cu dimensiunea afacerii sale.

De la înfiinţarea sa în urmă cu peste două decenii, compania a câştigat în mod constant contracte de la clienţi, inclusiv agenţii spaţiale, de apărare şi de informaţii din SUA. Acum este una dintre cele mai valoroase întreprinderi private din Statele Unite, evaluată de unii analişti financiari la peste 180 de miliarde de dolari.

Până în 2022, conform Administraţiei Naţionale pentru Aeronautică şi Spaţiu, agenţia a plătit lui SpaceX cel puţin 11,8 miliarde de dolari pentru diverse proiecte şi servicii.

În 2021, SpaceX a semnat un contract clasificat de 1,8 miliarde de dolari cu o agenţie de informaţii din SUA pentru a dezvolta o reţea de sateliţi spion.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed