Ștefănuță de la USR, ironizat în partid după ce s-a autodeclarat „omul cu banii UE”

Europarlamentarul Nicolae Ștefănuță a fost ironizat pe grupurile interne de Facebook ale USR după ce a publicat o postare pe Facebook în care spune că este „omul cu banii UE” din Parlamentul European, potrivit unor surse interne consultate de G4Media.ro

Din postarea de miercuri, 20 aprilie:

„Sunt “omul cu banii UE” din Parlamentul European, adică pe mâinile mele este bugetul UE pentru 2023. Anul trecut am crescut bugetul Parchetului European cu ? 12 milioane de euro, dar cu o floare nu se face primăvară.” Postarea este despre o întâlnire cu procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi și este însoțită de o fotografie în care apar cei doi.

Să ne reamintim înainte de sărbători care sunt regulile despre păstrarea corectă, precum și prepararea termică a alimentelor

  • „Să spui că pe mâinile tale e bugetul UE și că tu ești ”omul cu banii din UE” mi se pare o exprimare pe cât de puerilă pe atât de grandomană. Tu, europarlamentar, indiferent cine ai fi, eu necunoscând nimic din activitatea lui Nicu Ștefănuță, n-ai pe mână nici cheia de la ușița de la intrarea din beciul din spatele cămării bucătăriei UE , darmite pâinea și cuțitul de pe masă.”, a comentat un membru USR de pe un grup de Facebook.
Alte comentarii referitor la postarea lui Ștefănuță:
  • „raportor principal sau nu, e aiurea rău să spui că „sunt omul cu banii din PE”! Dacă zicea asta Dragnea consilierilor PSD din Teleorman, nu m-aș mirat!”
  • „Săfu’ la bani! Eu sunt curios, el scrie postările, sau vre-un consilier care vrea să facă mișto de el.”
  • „Lăsați omul să se exprime, doar așa aflam și noi ce are in cap. Nicu șeful banilor pe care nu cred că îl voi vota la următoarele alegeri europarlamentare.”
  • „Nicu Lăudăruța :))) Și nici măcar nu se laudă singur, îl laudă cineva care e plătită să facă asta :)))”

Nu este pentru prima dată când Nicu Ștefănuță își exagerează rolul  Parlamentul European. Alte exemple:

Comunicat din martie 2022:

„Încă din 1 martie, Nicu Ştefănuţă a cerut ajutor financiar pentru Ucraina, prin intermediul Rezoluţiei adoptate de Parlamentul European cu privire la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei: „Între 2014-2020, Uniunea Europeană a alocat Ucrainei peste 17 miliarde EUR. Acum, Uniunea s-a angajat să-şi intensifice în mod definitoriu sprijinul financiar acordat Ucrainei, ca urmare a invaziei ruse din 24 februarie”, menţionează Nicu Ştefănuţă.

Comunicat tot din martie 2022:

Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță (Renew Europe), în calitate de Raportor General pentru bugetul UE pentru anul 2023, a negociat mai mulți bani pentru următorul an, având în vedere schimbările majore survenite în ultimele săptămâni.

Negocierile conduse de Nicu Ștefanuță au condus la un acord votat ieri (16 martie) cu largă majoritate în cadrul Comisiei pentru Bugete a Parlamentului. Luna viitoare, acesta va fi votat de întreg Parlamentul European, în ședința plenară de la Strasbourg.

Acordul reprezintă poziția Parlamentului European și va servi drept fundament pentru felul în care se vor derula cheltuielile și nevoile majore în 2023. Procedura bugetară anuală nu va fi una obișnuită, ci dimpotrivă una cu totul excepțională, cum nu s-a mai întâmplat în istoria Uniunii Europene.

Comunicat din 6 aprilie 2022

”Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță (Renew Europe), în calitate de raportor general pentru bugetul UE pentru anul 2023, a negociat poziția Parlamentului European, care va servi drept bază pentru stabilirea cheltuielilor și nevoilor majore ale anului viitor. Negocierile conduse de europarlamentarul român între diferitele grupuri politice au dus la un consens care a fost votat astăzi în Parlamentul European, cu o largă majoritate.

“Prioritățile mele sunt clare: relansarea economică prin fonduri europene și PNRR, sănătate, mediu și digitalizare, fonduri suficiente pentru Parchetul European, burse de studiu mai multe și mai generoase prin Erasmus+, bani pentru apărare și securitate, ajutor umanitar și financiar pentru Ucraina și țările care primesc refugiați”, menționează Nicu Ștefănuță.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed