Acţionarii Oltchim au aprobat şi garantarea creditului pentru Arpechim. Astfel, 80% din valoarea împrumutului, respectiv 49,6 milioane euro, va fi garantată de stat, prin intermediul EximBank. Iar 20% din valoarea creditului va fi acoperită prin active imobilizate ale Oltchim.
Preluarea Arpechim, de la Petrom, urmează să asigure Oltchim etilena şi propilena şi să menţină locurile de muncă a celor 3.429 de salariaţi.
Potrivit NewsIn, din cauza lipsei materiilor prime, combinatul funcţionează cu 30% din capacitate, în condiţii de nerentabilitate. Aproximativ 700 de angajaţi se află, în acest moment, în şomaj tehnic. După aprobarea creditului pentru preluarea Arpechim, Oltchim mai de trecut un hop: transformare datoriilor către AVAS în acţiuni. Executivul şi-a dat acordul în acest sens, iar acum aşteaptă răspunsul Comisiei Europene faţă de această măsură.
Recent, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că Oltchim Râmnicu Vâlcea este pe drumul cel bun şi că din luna noiembrie va începe producţia din plin. Şeful statului i-a asigurat pe salariaţii companiei că, în mod cert, Oltchim Rm. Vâlcea va supravieţui crizei şi dificultăţilor.
Urmăreşte emisiunile TMC şi toate ştirile video pe WEBTV
Acţionarii Oltchim au aprobat contractarea unui credit de 62 mil euro (VIDEO)
Publicat la 27.07.2009, 11:30:26
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: Decizie BCE privind rata dobânzii și CPI SUA - inflația din august 2026

Piețe financiare
BVB începe să recupereze după prăbușirea de luni. BET a închis pe plus, iar câștigul de la începutul anului trece din nou de 40%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 septembrie 2026: 1 euro = 5.2555 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2575 lei. Digi Communications a urcat 4.76% pe BVB

Piețe financiare
