money.ro
🔔 Alerte
SportFlorian Gheorghe

Ana Maria Bărbosu își pregătește viața de după gimnastică la Stanford. Vrea să devină inginer sau om de afaceri

Publicat la 16.09.2026, 15:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ana Maria Bărbosu își pregătește viața de după gimnastică la Stanford. Vrea să devină inginer sau om de afaceri

Ana Maria Bărbosu a plecat din România pentru a studia la prestigioasa Stanford, una dintre cele mai cunoscute universități din Statele Unite. Sportiva română, medaliată olimpic la Paris, beneficiază de o bursă sportivă și se pregătește pentru următorul drum profesional.

Plecată în Statele Unite pentru a studia și pentru a continua gimnastica la nivel universitar, Bărbosu (20 ani) spune că experiența de la Stanford i-a schimbat perspectiva asupra viitorului.

Bursa sportivă i-a oferit posibilitatea de a îmbina cele două direcții- facultatea și să-și continue cariera în sportul de performanță. Iar după primul an la Stanford, gimnasta spune că a început să fie atrasă tot mai mult de domeniile tehnice și de cele legate de business.

Românca a încercat cursuri din mai multe domenii, de la literatură și antropologie până la matematică. Experiența a ajutat-o să-și dea seama ce îi place cu adevărat. Matematica a fost una dintre surprizele pentru sportivă. În urma acestei experiențe, Bărbosu ia în calcul două direcții academice: Civil Engineering, adică inginerie civilă, sau Management Science and Engineering, un domeniu care combină ingineria cu elemente de management și business.

Sportiva recunoaște că preferă să nu anunțe dinainte lucrurile pe care își propune să le facă, tocmai pentru că parcursul poate suferi modificări.

„Nu ești văzut doar ca un sportiv”

Una dintre diferențele pe care Ana Maria Bărbosu le-a remarcat la Stanford este modul în care sunt priviți studenții care fac sport de performanță. În loc să fie considerați exclusiv sportivi, aceștia sunt încurajați să aibă și alte preocupări, să participe la cluburi, proiecte și activități extracurriculare. Pentru o sportivă obișnuită cu un program dominat de antrenamente, competiții și recuperare, experiența reprezintă o schimbare importantă. Stanford are în prezent 36 de sporturi universitare și aproape 900 de studenți-atleți, iar universitatea prezintă explicit combinația dintre performanța sportivă și parcursul academic ca una dintre componentele programului său pentru studenții sportivi.

Ana Bărbosu, medaliată la Jocurile Olimpice de la Paris

Românca a ajuns la Stanford după un parcurs sportiv important. La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Bărbosu a cucerit medalia de bronz la sol, după ce clasamentul probei a fost modificat în urma procedurilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Performanța este menționată și de Stanford în prezentarea oficială a sportivei, universitatea amintind atât medalia olimpică de la Paris, cât și rezultatele obținute ulterior la Campionatele Europene din 2025. Astfel, Bărbosu nu a ajuns la Stanford doar ca studentă, ci și ca sportivă de nivel internațional.

În acest an, parcursul sportiv al Anei Maria Bărbosu a fost complicat însă de un caz gestionat de International Testing Agency (ITA). La 7 mai 2026, ITA a anunțat că a acuzat-o pe gimnastă de încălcarea regulamentului antidoping ca urmare a trei încălcări ale obligațiilor privind localizarea sportivului („whereabouts”) într-o perioadă de 12 luni. În consecință, a fost impusă o suspendare provizorie. ITA precizează însă că sportiva are dreptul să își prezinte explicațiile și dovezile în cadrul procedurii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Este important de precizat că vorbim despre o acuzație privind obligațiile de localizare, nu despre un caz anunțat de ITA ca rezultat pozitiv la o substanță interzisă. Registrul oficial al ITA o indică în continuare pe Ana Maria Bărbosu cu statut de „Provisional Suspension”, iar cazul este marcat ca fiind în desfășurare.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite