Seducătoare ipoteza lui Gabriel Elefteriu, păcat însă ca nu rezistă la testul realităţii din teren, cel puţin în ceea ce priveşte domeniul economic, arie pe care, de altfel, autorul o ignoră pe parcursul argumentaţiei. Ma abţin să comentez aspectele geopolitice şi militare, unde am competenţe limitate, dar voi încerca să argumentez de ce România NU este nicidecum un protectorat american în sfera economică, a investiţiilor, a climatului de afaceri în general. Extinzând raţionamentul, nu cred că un protectorat de natură strategică, militară, politică etc. poate fi fezabil fără instrumentalizarea componentei economico-financiare.
Deschid cu o scurtă clarificare terminologică: protectoratul economic al unei ţări asupra alteia presupune, la nivel minimal: a) o balanţă comercială şi investiţională robustă, în favoarea „protectorului”; b) controlul principalelor resurse ale protectoratului şi o logistică adecvată de transferare a acestora către metropolă şi c) configurarea ecosistemului economic şi de reglementare al protectoratului după modelul protectorului. În plus, la nivel calitativ, „soft”, un protectorat american asupra României ar mai presupune şi o prezenţă cotidiană vibrantă a temelor româneşti pe agenda elitelor de business şi financiare de peste Ocean şi un export masiv de know how managerial din SUA, prin intermediul a sute de expatriaţi şi al importului temporar de tineri români studioşi în America. Exemplele de manual ale protectoratului american sunt, desigur, Coreea de Sud, Germania Federală şi Japonia postbelice, şi, mai recent, Irakul.
Citeste mai mult: adev.ro/nzio9f
