Care sunt cele mai bune 10 țări din lume pentru nomazii digitali este o întrebare la care un nou raport răspunde cu o concluzie clară: Europa domină scena globală atunci când vine vorba de stilul de viață al lucrătorilor la distanță, arată un studiu Global Citizen Solutions, citat de Euronews.
Care sunt cele mai bune 10 țări din lume pentru nomazii digitali
Pandemia a transformat modul în care lucrăm, iar milioane de oameni au renunțat la birourile tradiționale pentru libertatea de a lucra de oriunde. Țări din toată lumea au introdus vize speciale pentru lucrătorii de la distanță, încercând să atragă forță de muncă talentată care poate contribui la economie. Dintre primele 10 state din lume preferate de nomazii digitali în 2025, șapte sunt europene — un rezultat remarcabil pentru continent, relatează Euronews.
Global Citizen Solutions a analizat 64 de țări în funcție de durata vizelor, cerințele financiare, calitatea infrastructurii digitale, costul vieții, siguranță, dar și șansele de obținere a rezidenței permanente sau chiar a cetățeniei. Concluzia: Europa rămâne un magnet pentru cei care caută stabilitate, conectivitate și o viață culturală bogată.
Top 10 țări pentru nomazii digitali în 2025:
- Spania
- Țările de Jos
- Uruguay
- Canada
- Cehia
- Portugalia
- Franța
- Emiratele Arabe Unite
- Germania
- Malta
Spania – destinația nr. 1 pentru nomazii digitali
Prima poziție este ocupată de Spania, datorită unei vize special create pentru lucrătorii la distanță care pot să muncească pentru companii din afara țării, exclusiv prin sistemele informatice și de telecomunicații. Un avantaj major este flexibilitatea: antreprenorii pot colabora și cu firme spaniole, în limita a 20% din activitatea lor.






