Noua lege a salarizării aduce schimbări importante pentru cele 1,3 milioane de angajați la stat. Printre cei vizați se numără preoții, polițiștii și militarii, care vor avea salarii calculate după o nouă grilă ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027.
Ce salariu va încasa un preot pe noua lege. În continuare își pot completa veniturile prin donații, contribuții ale credincioșilor și servicii religioase
Ministerul Muncii a publicat noul proiect al legii salarizării unitare, document considerat esențial pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin PNRR. Dacă legea nu va fi adoptată până la 31 august 2026, țara noastră riscă să piardă finanțări europene de aproximativ 770 de milioane de euro. Noua formulă de calcul pornește de la o valoare de referință de 4.100 de lei brut, la care se aplică coeficienți cuprinși între 1 și 8, în funcție de funcție, grad și nivelul studiilor.
Pentru personalul clerical, la baza grilei se află preotul debutant cu studii medii, care va încasa un salariu brut de 5.822 de lei pe lună. Un preot definitiv cu studii medii va avea un salariu brut de 5.986 de lei, în timp ce un preot cu gradul I și studii medii va ajunge la 6.068 de lei brut lunar. Aceeași sumă este prevăzută și pentru un preot debutant cu studii superioare. Preoții cu experiență și studii superioare, salariile cresc treptat. Un preot definitiv va încasa 6.314 lei brut, iar unul cu gradul II va ajunge la 6.396 lei brut. Cea mai mare remunerație este rezervată preotului cu gradul I, care va primi 6.560 de lei brut pe lună. Pe lângă salariul de bază, clericii își pot completa veniturile din sursele proprii ale parohiilor, prin donații, contribuții ale credincioșilor și servicii religioase.
Salariile polițiștilor pe noua lege. Cel mai mare salariu din sistem, brut 12.000 lei net
Un agent de poliție debutant cu studii medii va avea un salariu brut de 5.617 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 3.302 lei net. Un agent-șef principal cu studii medii va încasa 5.904 lei brut, respectiv circa 3.458 lei net. Pentru aceeași funcție, dar cu studii superioare, salariul urcă la 6.355 lei brut, adică aproximativ 3.717 lei net. Un subinspector de poliție debutant va beneficia de un salariu brut de 6.847 lei, echivalentul a aproximativ 4.005 lei net. Inspectorii de poliție vor porni de la un salariu brut de 7.380 lei, în timp ce comisarii vor depăși pragul de 9.900 de lei brut lunar. La vârful ierarhiei se află chestorul general de poliție, cu un salariu brut de aproape 18.000 de lei pe lună și un venit net estimat la peste 10.500 de lei. Cel mai mare salariu din sistemul de ordine publică este prevăzut pentru șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, funcție cu rang de secretar de stat. Acesta va avea un salariu brut de 20.500 de lei lunar, ceea ce înseamnă aproape 12.000 de lei net.
Cât vor câștiga militarii-12.000 de lei net cel mai mare salariu
În Armata Română, salariile vor fi calculate după aceeași formulă. Un militar va avea un salariu brut de 4.674 lei, adică aproximativ 2.789 lei net. Pe măsură ce cresc gradul și responsabilitățile, cresc și veniturile. La polul opus se află șeful Statului Major General al Armatei, care va beneficia de un salariu brut de 20.500 de lei lunar, echivalentul a aproape 12.000 de lei net.
Noua lege a salarizării este considerată unul dintre cele mai importante proiecte asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Autoritățile trebuie să adopte actul normativ până la finalul lunii august 2026 pentru a evita pierderea fondurilor europene.





