Comisia Europeană a publicat raportul de sinteză al consultării privind prețul carbonului plătit în țări terțe și a deschis pentru feedback public actul de punere în aplicare care va stabili cum aceste costuri pot reduce obligațiile CBAM în faza definitivă a mecanismului.

Pe scurt

1. Comisia a publicat în mai 2026 actul de punere în aplicare privind prețul carbonului plătit în țări terțe, pentru patru săptămâni de feedback public.
2. Consultarea lansată la 28 august 2025 a vizat modul în care costurile de carbon din afara UE pot fi transformate într-o reducere a obligației CBAM.
3. Comisia a evaluat 158 de răspunsuri, dintre care 76% au venit de la companii și asociații de afaceri.
4. Principalele teme au fost eligibilitatea schemelor de tarifare a carbonului, tratamentul compensațiilor, dovada plății, conversia valutară și acreditarea verificatorilor.
5. Respondenții au cerut reguli previzibile și verificabile, dar au avut poziții diferite privind includerea creditelor voluntare, taxelor climatice și sistemelor naționale din țări terțe.

Comisia Europeană pregătește unul dintre actele tehnice necesare pentru faza definitivă a Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon. Actul va stabili modul în care un preț al carbonului plătit într-o țară terță poate fi dedus din obligația CBAM datorată la importul în Uniunea Europeană. Consultarea publică a fost lansată la 28 august 2025, împreună cu alte două apeluri pentru contribuții privind metodologia de calcul al emisiilor și ajustarea pentru alocarea gratuită din EU ETS. Consultarea analizată în raportul publicat de Comisie a vizat aspectele tehnice și administrative ale recunoașterii costurilor de carbon plătite în afara UE. Comisia a urmărit în special trei teme practice: dovada plății prețului carbonului în țara de origine, conversia costurilor în euro și eligibilitatea verificatorilor terți care pot certifica informațiile folosite pentru deducerea din obligația CBAM. Raportul de sinteză a evaluat 158 de răspunsuri. Dintre acestea, 145 au fost contribuții directe la consultarea privind prețul carbonului plătit în țări terțe, iar restul au fost răspunsuri relevante venite din consultările conexe privind alocările gratuite și metodologia de calcul al emisiilor. Companiile și asociațiile de afaceri au reprezentat 76% dintre contribuții. Răspunsurile au fost aproape egal împărțite între actori din UE, 54%, și actori din afara Uniunii, 46%. Printre respondenții din țări terțe au fost semnificative contribuțiile din China, Türkiye și Regatul Unit. Cele mai multe contribuții sectoriale au venit din zona industriilor afectate de CBAM în general, urmate de fier și oțel, electricitate, aluminiu și chimicale-hidrogen. Sectorul fierului și oțelului a avut 36 de răspunsuri, iar electricitatea 15. Prima temă majoră a fost eligibilitatea instrumentelor de tarifare a carbonului. Respondenții au sprijinit în general recunoașterea unor sisteme robuste din țări terțe, precum UK ETS și sistemul național ETS al Chinei, dar au cerut reguli clare privind echivalența și tratamentul taxelor, accizelor, creditelor sau altor instrumente climatice. Mulți respondenți au susținut că numai costurile reale, explicite și verificabile ale carbonului ar trebui să poată fi deduse. Ei au avertizat că includerea unor taxe nelegate direct de carbon sau a unor costuri compensate prin subvenții ar putea slăbi obiectivul CBAM. Alți actori au cerut o definiție mai largă a prețului carbonului, care să includă costuri climatice suportate în cadrul unor regimuri din afara UE, inclusiv anumite taxe pe combustibil sau electricitate, credite de carbon sau instrumente voluntare. Această poziție a fost susținută mai ales de unii respondenți din țări terțe. Creditele voluntare și mecanismele prevăzute de articolul 6 din Acordul de la Paris au generat opinii diferite. Unii respondenți au susținut includerea lor, dacă sunt reglementate național, verificate și bazate pe standarde recunoscute internațional. Alții au avertizat asupra riscurilor de dublă contabilizare, calitate incertă a creditelor și lipsă de integritate climatică. A doua temă majoră a fost tratamentul reducerilor, compensațiilor și subvențiilor. Respondenții au fost în mare parte de acord că reducerile nu trebuie să submineze obiectivele CBAM. Mulți au cerut reguli explicite pentru ca orice rabat, compensare sau scutire acordată în țara terță să fie luată în calcul atunci când se stabilește prețul net al carbonului plătit. Raportul arată o diferență între respondenții din UE și cei din afara Uniunii. Actorii din UE au susținut mai frecvent excluderea strictă a rabaturilor din calculul prețului recunoscut. Mai mulți respondenți din țări terțe au cerut deducerea completă a costurilor de carbon plătite în afara UE. A treia temă a fost definirea prețului efectiv plătit. Respondenții au discutat dacă această noțiune trebuie interpretată restrâns, adică doar pentru instrumente directe precum ETS și taxele pe carbon, sau mai larg, pentru a include și măsuri indirecte, costuri din amonte sau compensări. Mai mulți actori au cerut alinierea metodologiei la principiile EU ETS și publicarea unor prețuri de referință transparente. Sectorul electricității a atras atenția asupra dificultății de a demonstra prețul carbonului în tranzacțiile de electricitate, unde energia este tranzacționată anonim pe burse și nu poate fi urmărită fizic după intrarea în rețea. Dovada plății a fost o altă temă centrală. Respondenții au cerut cerințe practice, credibile și armonizate. Printre documentele menționate ca posibile dovezi se află chitanțe emise de autorități publice, facturi de utilități și certificate recunoscute. Mai mulți actori au avertizat că standardele prea complexe ar putea crește povara administrativă fără a îmbunătăți precizia, mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru lanțurile de aprovizionare cu mulți furnizori. Propunerile au inclus folosirea unor șabloane digitale, încărcarea o singură dată a documentelor în portalul CBAM și reutilizarea acestora pentru declarații ulterioare. Conversia valutară a fost tratată ca un element necesar pentru aplicarea uniformă a deducerilor. Respondenții au cerut o metodologie standardizată, cu reguli clare privind cursurile de schimb, perioadele relevante și publicarea regulată a ratelor aplicabile. O altă temă a fost acreditarea și independența verificatorilor. Respondenții au susținut cerințe stricte, dar proporționale, bazate pe standarde internaționale precum ISO 14064 și GHG Protocol. Mulți au cerut ca verificatorii din țări terțe să poată fi recunoscuți dacă îndeplinesc standarde internaționale, pentru a evita costuri excesive și bariere comerciale. Raportul consemnează îngrijorări privind o eventuală limitare a recunoașterii doar la organisme acreditate în UE. Mai mulți respondenți au susținut acorduri de recunoaștere reciprocă și folosirea structurilor naționale de acreditare existente, cu condiția respectării unor criterii clare. Problema sistemelor naționale de verificare a fost ridicată mai ales de respondenți din Regatul Unit, Thailanda, Egipt, Japonia, Serbia și Singapore. Aceștia au cerut o abordare internațional incluzivă, pentru ca organismele de verificare acreditate în țara de origine să poată fi acceptate dacă respectă standarde recunoscute. Respondenții au discutat și riscurile de fraudă, clasificare greșită și eludare. Unele contribuții au menționat posibile inconsistențe între codurile vamale și clasificările economice, precum și riscul fragmentării deliberate a importurilor pentru evitarea obligațiilor CBAM. Comisia a identificat și răspunsuri coordonate. Printre acestea, operatori de transport de electricitate din UE, Regatul Unit și Irlanda au cerut conectarea EU ETS și UK ETS și o posibilă scutire temporară pentru importurile de electricitate din Regatul Unit. EUROFER a susținut o abordare conservatoare și verificabilă pentru deducerea prețurilor de carbon plătite în afara UE și a cerut ca reducerile directe sau indirecte să fie luate integral în calcul. Raportul de sinteză nu stabilește forma finală a regulilor, ci centralizează pozițiile actorilor consultați. Actul de punere în aplicare publicat în mai 2026 pentru patru săptămâni de feedback public reprezintă următoarea etapă în pregătirea fazei definitive a CBAM. CBAM este mecanismul prin care UE urmărește să aplice un cost al carbonului asupra anumitor importuri, pentru a reflecta costurile climatice suportate de producătorii europeni în cadrul EU ETS și pentru a reduce riscul de relocare a emisiilor de carbon. Faza definitivă a CBAM va necesita reguli tehnice pentru calcularea emisiilor încorporate, ajustarea în funcție de alocările gratuite din EU ETS și recunoașterea eventualului preț al carbonului plătit în țara de origine. Regulile privind prețul carbonului plătit în țări terțe sunt importante pentru a evita dubla taxare, dar și pentru a preveni deducerile care ar slăbi efectul CBAM. De aceea, metodologia trebuie să stabilească ce instrumente sunt eligibile, cum se demonstrează plata, cum se scad reducerile și subvențiile și cine poate verifica informațiile furnizate.