Misterul a fost rezolvat de cercetători, care au publicat rezultatele studiului lor în numărul din februarie al revistei Science. Rotindu-şi capul la 270 grade, bufniţa îşi largeşte câmpul vizual pentru că ochii ei, de formă cilindrică şi nu rotundă ca la om şi la numeroase animale, se pot mişca lateral.
'Până acum, specialiştii ca mine în răni provocate de traumatisme ale arterelor capului şi gâtului la om erau miraţi că mişcările rapide şi extreme ale capului bufniţelor nu le fac niciun rău', spune dr Philippe Gailloud de la Universitatea 'John Hopkins' din Baltimore (Maryland, est), principalul autor al studiului. O rotaţie bruscă a capului şi gâtului poate duce la oameni şi animale la ruperea stratului de vase care alimentează cu sânge creierul şi provoca formarea de cheaguri, responsabile de apariţia emboliilor sau atacurilor cerebrale.
Cu ajutorul angiografiilor şi scanărilor, cercetătorii au examinat anatomia a zeci de bufniţe moarte din cauze naturale şi au descoperit mai multe adaptări biologice care permit rotaţia extremă. Mai întâi, supleţea gâtului se explică prin faptul că bufniţa are 14 vertebre cervicale, faţă de şapte la om. În plus, cele două artere carotide se află în mijlocul gâtului şi nu pe laturi, ca la oameni şi multe animale. Diametrul carotidelor bufniţei nu se îngustează când acestea trec prin gât, ci se lărgeşte la baza lui, chiar sub maxilar, formând pungi de sânge care asigură fluxul sanguin în timpul rotaţiilor extreme ale capului.
În plus, canalele osoase în care se găsesc arterele vertebrale ale acestor păsări sunt de circa zece ori mai mari în diametru, spaţiul umplându-se cu aer şi formând o pungă de protecţie. La oameni, aceste canale au un diametru apropiat de cel al arterelor pe care le protejează. În sfârşit, bufniţele au vase mici care leagă arterele carotide şi vertebrale, ca nişte derivaţii care permit circulaţia neîntreruptă a sângelui în creier în cazul blocării într-o arteră, încheie Le Point.
