money.ro
🔔 Alerte
ActualitateCristina Popovici

Cum se schimbă economia mondială până în 2030. Unde va fi România în noul clasament al puterilor economice

Publicat la 05.09.2026, 11:20:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum se schimbă economia mondială până în 2030. Unde va fi România în noul clasament al puterilor economice

Economia mondială se apropie de o valoare impresionantă. PIB-ul global este estimat să depășească până în 2030, 150 de trilioane de dolari, iar harta puterilor economice se va schimba semnificativ. Statele Unite și China vor rămâne în frunte, însă India se apropie rapid de Germania. România ar urma să ajungă la o economie de aproape 614 miliarde de dolari și să ocupe locul 37 în lume. În următorii patru ani, economia globală ar urma să adauge aproape 25 de trilioane de dolari la produsul intern brut nominal.

Potrivit proiecțiilor realizate pe baza datelor din IMF World Economic Outlook (publicate de Visual Capitalist) PIB-ul mondial ar urma să ajungă în 2030 la aproximativ 150,3 trilioane de dolari.

Datele prezentate de Visual Capitalist arată însă că această creștere nu va fi distribuită uniform. Asia își va consolida poziția în economia mondială, în timp ce Statele Unite și China vor continua să domine clasamentul. Pentru România, estimarea este de 613,8 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 0,4% din economia mondială.

SUA și China vor genera peste 40% din economia lumii

Statele Unite vor rămâne cea mai mare economie a planetei și în 2030. PIB-ul american este estimat la 37,678 trilioane de dolari, ceea ce ar însemna aproximativ 25,1% din economia mondială. China va ocupa în continuare poziția a doua, cu un PIB estimat la 26,047 trilioane de dolari, reprezentând aproximativ 17,3% din economia globală. Împreună, cele două mari puteri economice vor genera peste 40% din PIB-ul mondial. Distanța dintre Statele Unite și China, pe de o parte, și restul economiilor, pe de altă parte, va rămâne considerabilă.

Germania și India se luptă pentru locul trei

Cea mai interesantă bătălie din partea superioară a clasamentului se va da însă între Germania și India. Proiecțiile pentru 2030 sunt aproape incredibil de apropiate: Germania –6,178 trilioane de dolari, iar India –6,173 trilioane de dolari. Diferența este de numai 5 miliarde de dolari.

Germania ar ocupa astfel locul al treilea, dar India vine puternic din urmă. Dacă ritmul actual de creștere se menține, economia indiană ar putea depăși Germania. Clasamentul se schimbă însă atunci când economiile sunt măsurate prin paritatea puterii de cumpărare. În acest caz, India are deja o economie de aproximativ trei ori mai mare decât cea a Germaniei.

Top 10 al economiilor lumii în 2030

1

SUA

37,678 trilioane $ (PIB estimat în 2030)

2

China

26,047 trilioane $

3

Germania

6,178 trilioane $

4

India

6,173 trilioane $

5

Regatul Unit

5,148 trilioane $

6

Japonia

5,002 trilioane $

7

Franța

4,004 trilioane $

8

Brazilia

3,204 trilioane $

9

Italia

3,046 trilioane $

10

Canada

3,008 trilioane $

Rusia, Mexic, Australia, Spania și Coreea de Sud continuă clasamentul în care, suprinzător, Polonia ocupă locul 20.

Asia câștigă teren în economia mondială

Una dintre cele mai importante concluzii ale proiecțiilor este consolidarea Asiei. Împreună, Asia și Orientul Mijlociu ar urma să genereze în 2030 aproximativ 55,7 trilioane de dolari, adică mai mult de o treime din economia mondială. China și India vor fi principalele motoare economice ale regiunii. Japonia va rămâne în jurul pragului de 5 trilioane de dolari, în timp ce Coreea de Sud ar urma să ajungă la aproximativ 2,3 trilioane de dolari, iar Indonezia la circa 2,1 trilioane.

Ascensiunea Asiei este vizibilă și prin evoluția Japoniei. China a depășit economia niponă în 2010, iar Germania a trecut înaintea Japoniei în 2024. În 2030, Japonia este estimată pe locul șase în lume.

Europa va păstra aproape o cincime din economia mondială

Europa nu dispare din ecuația economică globală, dar ritmul de creștere al altor regiuni schimbă raportul de forțe. Economia europeană este estimată la aproximativ 37 de trilioane de dolari în 2030, echivalentul a aproape o cincime din PIB-ul mondial. În interiorul UE, Germania va rămâne de departe cea mai mare economie, cu 6,178 trilioane de dolari, urmată de Franța, cu 4,004 trilioane, și Italia, cu 3,046 trilioane. Statele membre UE ar urma să aibă împreună un PIB de aproximativ 26,5 trilioane de dolari. În afara Uniunii Europene, Regatul Unit va avea cea mai mare economie europeană, cu 5,148 trilioane de dolari, urmat de Rusia, cu aproximativ 2,592 trilioane.

România, economie de aproape 614 miliarde de dolari. Țara noastră, sub Polonia și Turcia

România intră în această nouă hartă economică globală cu o proiecție de 613,8 miliarde de dolari pentru 2030. Valoarea ar reprezenta aproximativ 0,4% din economia mondială și ar plasa România pe locul 37 la nivel global. Este o economie importantă în regiune, dar diferența față de marile puteri europene rămâne considerabilă. Germania ar urma să aibă o economie de aproximativ 6,178 trilioane de dolari, de circa zece ori mai mare decât România. Franța ar ajunge la 4,004 trilioane de dolari, Italia la 3,046 trilioane, iar Spania la aproximativ 2,472 trilioane.

În Europa Centrală și de Est, diferența față de Polonia este una importantă.Polonia este estimată să ajungă în 2030 la un PIB de aproximativ 1,388 trilioane de dolari, mai mult decât dublu față de România. Și alte economii se vor afla peste România- Turcia, cu aproximativ 1,934 trilioane de dolari, și Țările de Jos, cu circa 1,655 trilioane. Arabia Saudită, cu 1,650 trilioane de dolari, este de asemenea proiectată peste România. Totuși, valoarea de 613,8 miliarde de dolari ar plasa România într-o zonă importantă a clasamentului mondial. Economia românească ar fi mai mare decât cea a numeroase state care nu intră în topul marilor economii globale.

Clasamentul pentru 2030 arată mai mult decât o serie de cifre. Economia mondială va deveni tot mai influențată de Asia, iar India este exemplul cel mai spectaculos al unei economii care urcă rapid în ierarhia globală.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite