După ce ultimele tramvaie Tatra au ieșit recent definitiv din circulație (după jumăytate de secol), un alt producător ceh vrea să ajungă pe șinele Bucureștiului. Grupul Škoda pregătește participarea la licitația pentru 79 de tramvaie noi destinate STB și vine cu o propunere care merge dincolo de simpla livrare a vehiculelor- un depou inteligent, capabil să detecteze din timp eventualele probleme tehnice.Totodată capacitatea de a lua curbele mai ușor față de modernele dar lungile Astra Imperio Metropolitan pentru care se refac zeci de kilometri de șine.
Tramvaiele cehe vor să revină în București după retragerea anticelor Tatra
Este vorba de Škoda ForCity, un tramvai modern pe care producătorul ceh vrea să-l propună Primăriei Capitalei. În total, 79 de tramvaie noi pentru STB. Škoda Group a participat deja la consultarea de piață organizată de municipalitate și la discuțiile ulterioare. Compania se află, astfel, printre producătorii interesați de unul dintre cele mai importante contracte de transport public pregătite în București.
ForCity vine cu o soluție tehnică aparte- boghiuri pivotante, combinate cu podea joasă. Pentru că Bucureștiul are o rețea de tramvai cu multe curbe, iar trecerea prin acestea pune presiune atât pe vehicul, cât și pe roți. La tramvaiul Škoda, boghiul se poate roti atunci când vehiculul intră în curbă. „Boghiul pivotant nu este fixat de șasiu în patru puncte, este fixat pe un pivot”, a explicat Vlad Măcelaru, Business Development Manager al Škoda Group România.
Potrivit companiei, sistemul poate reduce uzura roților și poate face călătoria mai confortabilă pentru pasageri. Pe scurt, tramvaiul ar trebui să suporte mai bine curbele și să transmită mai puține forțe către caroserie.
Tramvaiul care își poate anunța singur problemele
Una dintre propunerile companiei Skoda este transformarea unui depou existent într-un „depou smart”. Unde tramvaiele sunt monitorizate permanent, iar sistemul poate identifica anumite probleme înainte ca acestea să provoace o defecțiune. Un exemplu este mecanismul unei uși.
Dacă sistemul observă că ușa începe să consume neobișnuit de multă energie, poate transmite un semnal către echipa de mentenanță. Astfel, problema poate fi verificată înainte ca ușa să se blocheze complet. „Orice depou poate fi depou smart. Nu necesită investiții enorme, nu necesită o schimbare de concept”, a declarat Olesea Lachi, Vice President South & East Europe în cadrul Škoda Group.
Mai puțini oameni pentru operațiunile din depou
Škoda propune și automatizarea unor activități care sunt făcute în prezent de angajați.
Este vorba despre operațiuni de verificare, diagnosticare și chiar anumite activități de curățare.
Compania vorbește despre un obiectiv de aproximativ cinci tramvaie pentru un angajat în cazul anumitor operațiuni. Dacă sistemul va funcționa așa cum este prezentat, depoul viitorului ar trebui să fie mai degrabă un centru tehnologic decât un simplu loc în care tramvaiele sunt parcate și reparate.
În cazul în care obține contracte importante în România, Škoda Group ia în calcul dezvoltarea unor servicii locale de mentenanță și transferul de know-how către angajații români.
Ulterior, un astfel de centru ar putea deveni chiar un punct de plecare pentru asamblarea finală a unor vehicule în România.

Producătorul are deja experiență pe piața românească. Troleibuze Škoda circulă în orașe precum Galați, Timișoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Brașov, Târgu Jiu, Ploiești și Mediaș.
79 de tramvaie noi, peste cele 100 de Imperio
Škoda ar intra într-o competiție în care există deja un producător român cu o prezență importantă.
Bucureștiul are în prezent 100 de tramvaie Astra Imperio Metropolitan (FOTO), achiziționate de Primăria Capitalei. Ultimul tramvai din acest lot a fost livrat în septembrie 2024.
Dacă Škoda câștigă licitația pentru cele 79 de tramvaie, Capitala ar putea ajunge să aibă două mari flote moderne produse de Astra și Škoda ceea ce ar putea schimba imaginea transporului urban al orașului.
