Fitch a confirmat ratingul "A" al Erste pentru creditele pe termen lung şi pe cel "F1" pentru creditele pe termen scurt, precum şi ratingul individual "B/C" şi pe cel de sprijin "1".
Fitch a menţinut şi plafonul ratingului de sprijin "A-". În acelaşi timp, agenţia a ridicat perspectiva de rating a subsidiarelor Erste Ceska Sporitelna şi Slovenska Sporitelna de la stabilă la pozitivă, în condiţiile în care ratingurile pentru creditele pe termen lung şi scurt sunt la acelaşi nivel cu ale băncii Erste, reflectând integrarea solidă şi importanţa strategică a băncilor în cadrul grupului, mai scrie Fitch.
"Evoluţia generală a băncii în Austria s-a îmbunătăţit, parţial datorită unor condiţii economice favorabile şi unui control sever al costurilor. Veniturile au crescut pe fondul unor servicii pentru clienţi orientate mai mult spre vânzări şi datorită unei colaborări mai strânse cu băncile austriece de economii", a spus economistul-şef al Fitch pentru instituţiile financiare, Michael Steinbarth.
"Cu toate acestea, ţinând cont de concurenţa puternică, piaţa internă rămâne dificilă", a adăugat el.
Revizuirea perspectivei arată că ratingul pentru creditele pe termen lung al Erste are potenţial de creştere în următoarele 18 până la 24 de luni, având în vedere dimensiunile băncii şi brandul acesteia.
Profitabilitatea durabilă şi o evoluţie mai bună pe piaţa internă, fără compromisuri privind riscurile şi capitalizarea, precum şi îmbunătăţirea calităţii activelor pentru registrul de împrumuturi în Austria ar putea susţine creşterea ratingului. Perspectiva pozitivă mai arată şi că Erste va administra cu succes integrarea Băncii Comerciale Române (BCR), cu ratingurile "A-"/F2/Stabil, căreia grupul bancar austriac i-a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni în al patrulea trimestru din 2006.
Ratingurile Erste indică o profitabilitate ridicată şi un brand puternic în sectorul de retail din Austria şi din unele state central şi est-europene, mai precizează Fitch. Acestea ţin cont şi de calitatea nediferenţiată a activelor în registrul contabil de împrumuturi pentru piaţa internă şi expunerea la unele economii netestate din Europa Centrală şi de Est. Operaţiunile Erste în această regiune generează peste jumătate din profitul operaţional al băncii. Erste are, în zonă, o marcă bine conturată, iar restructurarea celor mai mari filiale, excluzând BCR, este, în prezent, finalizată.
Profilul de risc al companiei s-a îmbunătăţit pe fondul creşterii economice din Europa Centrală şi de Est. După aderarea la Uniunea Europeană, aceste economii ar trebui să-şi reducă volatilitatea, prin convergenţa cu alte economii din UE mai mature. Controlul riscului în subsidiarele din regiunea est şi central-europeană este strâns, însă creşterea accelerată a creditelor în regiune implică riscuri suplimentare, deoarece aceste pieţe rămân, în mare măsură, netestate.
Grupul bancar Erste, care include şi băncile de economii austriece, are o marcă internă de retail puternică şi relaţii strânse cu firmele mici şi mijlocii. Prezenţa Erste în Europa Centrală şi de Est înglobează state precum Cehia, Slovacia şi România, ţări în care Erste deţine mari bănci de retail cu branduri puternice, mai scrie Fitch.
Erste Bank a anunţat, marţi, că a obţinut în primul semestru al acestui an un profit net după plata intereselor minoritare de 566 milioane euro, mai mare cu 25,1% faţă de perioada similară din 2006, dar uşor sub aşteptările analiştilor.
Sursa: Newsin



