Imaginile din satelit oferite de Maxar Technologies arată că duminică erau cozi nesfârşite de maşini pe partea rusă a graniţei cu Georgia, relatează CNN.
Maxar Technologies susţine că imaginile care prezintă partea cea mai nordică a ţării arată maşini care se întind pe aproximativ 16 kilometri în nordul punctului de trecere a frontierei şi adaugă că ”aglomeraţia în trafic a continuat probabil mai la nord de zona fotografiată”, notază news.ro.



Potrivit CNN, imaginile şi videoclipurile de pe reţelele sociale care înfăţişează punctul de trecere a frontierei dintre Rusia şi Georgia au arătat, luni, cozi lungi de maşini staţionate printr-o trecătoare de munte.
Videoclipul surprins de o dronă luni din zonă sugerează că sute de vehicule s-au îngrămădit pe partea rusă, martorii spunând că oamenii aşteaptă până la 48 de ore pentru a trece în Georgia.





