Oameni îmbrăcaţi aproximativ la fel, bărbaţi proaspăt bărbieriţi, cu priviri uneori domoale, alteori fixe, femei pistruiate care nu ies cu nimic în evidenţă. Toţi cântă “Aleluia!”, însufleţiţi, dintr-un colţ al sălii, de către o femeie de culoare cu glas piţigăiat. Clădirea nouă, din lemn vopsit în alb, care are în faţă o pajişte nesfârşită, cu iarba tăiată milimetric, ai zice cu forfecuţa de unghii, serveşte drept casă de rugăciune.
Toţi cei de acolo reprezintă o comunitate neoprotestantă, disciplinată, care merge la vot. Sunt destul de multe pe cuprinsul Americii, chiar dacă fiecare dintre ele mărturiseşte deseori “adevăruri” diferite, însă orice candidat la preşedinţie vrea să le câştige, cumva, în perspectiva alegerilor.
Mai sunt şi comunităţile de negri, veşnic nemulţumite de comportamentul albilor, cele ale minorităţilor sexuale, ecologiştilor şi Dumnezeu-mai-ştie-cui. Toate votează, toate au electori (un fel de semizei de care depinde alegerea preşedintelui o dată la patru ani), toate au revendicări. Adunate la un loc, pot face diferenţa. Pot influenţa soarta Americii şi, implicit, a lumii întregi, fie că-ţi place, fie că nu.
Unde mai pui că un uragan, precum Sandy, apărut în Atlantic din te-miri-ce, poate înclina balanţa, chiar şi cu un miligram de sentiment, în favoarea unuia sau a altuia dintre candidaţii la preşedinţie. Lucrurile sunt simple şi, în acelaşi timp, atât de complicate.
Barack Obama şi Mitt Romney au jucat într-un meci planetar, cu mize uriaşe, pe care nimeni nu le intuieşte la dimensiunea lor reală. În spatele celor doi sunt interese de tot felul, industrii, pieţe financiare, simpatii şi antipatii omeneşti. Numai uraganul Sandy a mai putut răcori cumva atmosfera. Întrebat de reporterii adunaţi la Casa Albă ce se întâmplă cu campania electorală, Obama a răspuns: “Nu sunt îngrijorat de campanie, mă îngrijorează familiile care vor fi afectate de această situaţie. Alegerile se vor rezolva singure, săptămâna viitoare”. Un răspuns “politically correct”, dar extrem de nesincer. A spus-o şi presa americană, cea obişnuită să judece cinic.
Alegerile nu se vor “rezolva” singure, aşa cum nu s-au “rezolvat” niciodată, fără a fi cineva “la butoane”. Fiecare candidat încearcă să speculeze tot ce este în favoarea lui.
Halloween-ul a trecut de o săptămână, măştile au căzut. Contează cine s-a deghizat mai inspirat, a cărui “sperietoare” a impresionat mai mult. Războiul cu Iranul şi, poate, cu lumea musulmană în ansamblul ei sau crah-ul economic fără precedent, invocat de challengerul de etapă Mitt Romney?
În toată această ecuaţie mai este o necunoscută. Şi încă una mare – Virgil Goode. Cei mai mulţi americani nu au auzit vorbindu-se despre acest candidat conservator la Casa Albă, dar cele câteva mii de voturi pe care le va strânge ar putea avea o importanţă crucială în numărătoarea finală. Fost membru al Congresului, ales de şase ori – a părăsit tabăra democraţilor după ce a votat împotriva lui Bill Clinton în cazul Monica Lewinsky –, Goode reprezintă în alegeri Partidul Constituţiei. Are un buget limitat, însă este extrem de vocal, acolo unde îşi face apariţia – în special în mall-uri.
La alegerile prezidenţiale de acum 12 ani, democraţii l-au pus la zid pe ecologistul Ralph Nader, cel care, spun ei, i-ar fi suflat mandatul de preşedinte lui Al Gore. Nader a strâns voturi în Florida, acolo unde, fără el, sorţii ar fi fost de partea lui Al Gore, iar George W. Bush nu ar mai fi scris istorie la Washington.
Republicanii de azi se tem de un scenariu identic, în defavoarea lor de această dată. Virgil Goode este creditat cu doi la sută din intenţiile de vot în Virginia, unul dintre faimoasele “state-cheie” în care democratul Barack Obama şi republicanul Mitt Romney sunt la egalitate.
Programul lui Goode (66 de ani) este simplu, iar după unii chiar simplist – se declară antiavorturi, procăsătorie şi un militant pentru un buget echilibrat, “chiar din momentul prezent, nu în zece ani”. El este împotriva acordării cetăţeniei americane tuturor copiilor născuţi pe teritoriul SUA din părinţi străini, are un discurs virulent antiimigraţie şi vrea să reducă drastic ajutoarele publice.
La ora la care citiţi aceste rânduri, Virgil Goode a devenit statistică. Însă în favoarea cui? O planetă întreagă aşteaptă deznodământul unei campanii electorale care ar putea schimba destinul multora. Inclusiv al României, care astăzi joacă o carte geostrategică prea puţin interesantă pentru administraţia Obama.
Ar fi, oare, mai prietenoşi republicanii lui Romney cu România? Greu de spus şi, totodată, riscant de făcut pronosticuri. Cert este că Războiul Rece s-a încheiat în urmă cu peste 20 de ani, după cum a spus răspicat Barack Obama în ultima confruntare televizată cu challengerul republican, iar această afirmaţie trebuie reţinută. De aici încolo se poate contura şi strategia de securitate a României pentru următorii ani.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
