Peştele-iepure (Lagocephalus sceleratus) este o specie cu corp în formă de torpilă şi dinţi proeminenţi, asemănători celor umani. Pielea şi organele sale conţin o neurotoxină puternică, care poate provoca insuficienţă cardiacă la oameni dacă este consumată.
Autorităţile spun că peştii, cunoscuţi în Grecia sub denumirea de lagokefalos, nu au fost observaţi în zonele de îmbăiere din staţiunile insulare greceşti. În ultimele săptămâni însă, ei au provocat pagube importante pescarilor din largul insulei Creta şi al altor insule greceşti, sfâşiind plasele de pescuit.
"S-a ajuns în punctul în care într-o zi ieşim la pescuit, iar următoarele trei zile le petrecem reparând plasele", a declarat pentru postul public grec ERT Giorgos Kyriakakis, reprezentant al unei asociaţii a pescarilor din Creta.
"Ne mănâncă captura şi ne distrug plasele - iar asta costă foarte mult", a spus el.
Se crede că peştii au pătruns în Marea Mediterană prin Canalul Suez, atraşi de încălzirea apelor. Invazia acestei specii a determinat şi Ciprul să lanseze, la începutul acestui an, un program similar de capturare.
Începând de vineri, guvernul Greciei oferă 5,33 euro pentru fiecare kilogram de peşte capturat, specie care trăieşte în mod normal în apele tropicale.
"Este pentru prima dată când o astfel de măsură este adoptată în Grecia", a declarat ministrul Agriculturii, Margaritis Schinas, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene, înainte de lansarea programului.
Peştii - membri ai familiei peştilor-balon - vor fi congelaţi şi apoi incineraţi în instalaţii ale administraţiei locale, a precizat Schinas. El a adăugat că este probabil ca măsura să fie extinsă de la insulele afectate în prezent la toate apele teritoriale ale Greciei.
Îngrijorarea publicului a fost amplificată de înregistrări video publicate online de echipaje de pescari greci, în care se vede cum peştii îşi înfig dinţii în doze de băuturi răcoritoare sau în bucăţi de lemn.

